Update: aici aveti opinia unor specialisti in domeniu care sustin rolul teiului atit in protejarea de razele soarelui, cit si in combaterea poluarii stradale.
Mai multe cazuri recente mi-au "dezvaluit" faptul ca problema arborilor, a spatiilor verzi in general, reprezinta de fapt o "boala nationala". Ceea ce s-a intamplat la Iasi se repeta la nesfarsit nu numai in aproape toate orasele tarii, ci chiar si la sate, unde ne-am astepta ca oamenii sa fie mai apropiati de natura. De unde! Vorba "codrul e frate cu romanul" tine de alte timpuri, nu de cele recente, cind romanului ii place umbra doar daca merge la "iarba verde", pentru a face mititei! Am un exemplu relevant, de acum cateva zile, cind am vizitat la tara, intr-un sat oarecare din dealurile Moldovei, cimitirul, unde sunt inmormantate cateva din rudele mele. Acest cimitir mi s-a parut intotdeauna de o frumusete aparte, data nu numai de sirul de frumoase cavouri (multe interbelice) ce strajuiau aleea centrala, ci si de rindurile de copaci vechi aliniati de o parte si de alta a amintitei alei. Copacii au rezistat perioadei comuniste si primelor doua decenii post-comuniste, pina in primavara acestui an cind, prinsi de boala de care vorbeam mai sus, edilii comunei, in frunte, bineinteles, cu preotii satului, au decis ca arborii respectivi fac prea multa umbra cimitirului. Incurajati probabil de enoriasii dornici de soare (hotariti totodata sa elimine o data pentru totdeauna crengile de pe mormintele familiei), edilii au purces la o "necesara" igienizare. Igienizare in stil romanesc, adica din acesti copaci au ramas doar niste cioturi ridicole, de cca. 3 metri inaltime, din care nu mai ies nici un fel de crengi. Este de inteles acum ca imaginea cimitirului este cu totul alta, ba chiar cioturile cu pricina dau o impresie cu totul lugubra peisajului. Si asta cu acordul majoritatii comunitatii, ba chiar unii erau incantati de curajoasa actiune a primarului. Si ne mai intrebam de ce reactiile oamenilor la taierile arborilor de peste tot sunt atit de firave!
Alte exemple recente:
1. Suceava: taieri semnificative de copaci intr-o zona verde dintre blocuri, chipurile pentru a degaja proaspata proprietate a unui smecher local.
2. Bistrita: castanii de prin oras au cazut victima dorintei de igienizare a edililor locali.
3. Bucuresti: o treime din arborii de pe B-dul Magheru au disparut, locul lor fiind luat de... reclame sau jardiniere (cunoastem!).
Toate acestea arata ca avem de-a face cu o problema generala de mentalitate (plus o lipsa a spiritului civic), si nu numai cu o atitudine a autoritatilor. Lucrurile se pot schimba, dar necesita timp.
P.S. Si pentru ca tocmai am fost in SUA la o conferinta, ocazie cu care am vizitat si un oras-suburbie, va ofer linkul catre site-ul primariei locale, rubrica "intrebari spatii verzi" (pe site in dreapta, lateral, sunt alte rubrici de interes). Asta ca sa va faceti o parere privitoare la distanta care ne separa!
Monday, May 20, 2013
Saturday, April 20, 2013
Viitorul turistic al orasului
Un text interesant, ce subliniaza dimensiunea mai degraba regionala a turismului orasului:
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/are-rost-sa-mizam-pe-viitorul-turistic-al-iasului-argumente-pro-si-contra--6302.html
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/are-rost-sa-mizam-pe-viitorul-turistic-al-iasului-argumente-pro-si-contra--6302.html
Wednesday, April 10, 2013
Teii
Nu pot fi decit de acord cu cele spuse in raportul de mai jos. Nu am vazut nici o justificare, nu s-a dat numele nici unui specialist/peisagist/urbanist, care sa fi girat modul in care se "renoveaza" centrul (actiune care este prea importata pentru a fi facuta dupa ureche), totul da impresia de improvizatie, incropeala si amatorism. Am vorbit cu multi ieseni in ultima vreme si 90% sunt de aceeasi parere. Ne place, nu ne place, asta este realitatea:
http://impotriva.blogspot.co.uk/2013/03/incompetenta-confuzie-si-dezinformare.html
http://impotriva.blogspot.co.uk/2013/03/incompetenta-confuzie-si-dezinformare.html
Friday, March 22, 2013
Strada verde
Am vazut recent aceasta fotografie si nu ma pot abtine sa nu o pun si aici. Asa mi-ar place sa arate Copoul (si nu numai)!!!
Dar daca tot m-am pornit, sa vedem cum arata strazile (din cartiere!) prin alte parti. O minunatie!
Friday, February 8, 2013
Teii, salcamii si comunicarea
Nu am intervenit in legatura cu dezbaterea
privind teii de pe Stefan cel Mare din mai multe motive. In primul rind, am
preferat sa stau putin deoparte si sa reflectez. In alte dati (vezi copacii de pe Socola, care nici azi nu si-au revenit), am reactionat mai devreme, insa acum, ascultind si
opinia municipalitatii inclin sa ma situez undeva la mijloc. Argumentul adus de
edili nu este chiar de aruncat: copacii se dezvoltasera inegal, aveau coroane
de proportii diferite, alternau disproportionat pe bulevard etc. Insa la aceasta situatie
se ajunsese tocmai pentru ca cei ce se ocupa de spatiile verzi adusesera
copacii in aceasta stare. Faptul ca s-a permis inmultirea cablurilor de pe
stalpi a facut ca cei care au fost in prima faza sacrificati sa fie tocmai
arborii. Ba au fost taiati, ba ciuntiti (acesta e cuvintul potrivit, mereu am fost
revoltat de felul cum se tund coroanele in Iasi), ba inlocuiti, astfel ca nu
aveau cum sa se dezvolte uniform. Pina la acest punct, autoritatile
au dreptate, starea de lucruri existenta nu se potrivea cu intentiile de
transformare a bulevardului intr-o frumoasa artera pietonala. Ni s-a spus ca au
fost consultati specialisti peisagisti si ca acestia au propus inlocuirea cu
salcam japonez. Mie unul mi s-a parut ca deja s-au plantat niste arbori si ca
aceia erau... platani (vezi si aici). In fine, s-a explicat de ce s-a ales acest arbore,
insa explicatiile, dupa parerea mea, au venit prea tarziu. Principala problema
aici a fost de... comunicare. Cei insarcinati au comunicat greu si tardiv. Dupa
ce ai inceput sa tai arborii, degeaba transmiti opiniei publice ceea ce doresti
sa faci. In plus, s-au subestimat mai multe lucruri. In primul rind, dragostea
iesenilor pentru tei. S-a pornit simbolic de la Teiul lui Eminescu, pentru ca
acum orasul sa fie cunoscut ca „oras al teilor”. Iar taierea teilor doare. In al
doilea rind, autoritatile uita ca traim in epoca informatiei. Informatia
circula acum mult mai repede decit acum 20 de ani, astazi avem internet,
forumuri, bloguri, Facebook sau Twitter. Am cautat pe Facebook si nu am gasit o
pagina oficiala a Primariei! Vrei sa comunici ceva, incepi tocmai cu Facebook, informatia
ajunge instantaneu la public, mai repede decit in ziare sau tv. Apoi, au aparut in mod firesc cateva intrebari: De ce nu se pun tot tei? S-a spus ca se doreste aerisirea zonei, insa nimeni nu refuza vara umbra unor copaci. De ce se taie si castanii? Or fi ei vechi, insa nu aceasta ar fi o problema. Prin alte parti, se modifica traseul unei strazi (cunosc cazuri din US), decit sa se taie un copac batran! Si tot asa... Autoritatile nu
au comunicat cum trebuie intr-o chestiune pe care au considerat-o mai puțin
importantă si iată că efectele se simt, la nivel de popularitate. De la niste simpli tei!
Dar lipsa de comunicare am constatat inca de
la demararea proiectului de transformare a bulevardului Stefan cel Mare in
pietonal. Personal am sustinut si sustin proiectul. Aceasta e tendinta
mondiala, se face loc pietonilor si biciclistilor, nu masinilor, se largesc
trotuare si se adauga piste, nu strazi (cu toate ca noi suntem inca pe dos,
vezi exemplul Bucurestilor, unde inca se „taie” noi bulevarde si se propun
autostrazi „suspendate”). Deci pietonalul e binevenit. Numai ca s-a facut in
pripa. Intrebati soferii ce parere au si nu cred ca vreti sa auziti ce este la
gura lor. Inchizi un bulevard important din oras, dar inainte de asta te
asiguri ca strazile ce vor prelua traficul sunt in cea mai buna stare. Cind
colo noi avem un Bulevard al Independentei in santier si o Strada Sf. Andrei plina
de gropi si gituita de masini oprite pe doua din cele trei sensuri de
circulatie! Apoi, avem... piatra cubica. Personal nu agreez solutia aleasa. De
ce acest tip de piatra si nu cel clasic (intalnit inca in zona Teatrului), care
are un aspect mai ingrijit? Ceea ce vedem acum da impresia de saracacios, in
nici un caz nu denota eleganta si stil. Nu stiu ce firma s-a ocupat, insa trebuiau
adusi mesteri priceputi (eu ii aduceam chiar din Germania) sa bata piatra, nu niste necalificati (caci asa imi
pareau), care au pus pietrele dupa un sistem numai de ei stiut (deja se vede ca se lasa in
unele locuri). Macar daca se prefera modelul de la Palas, unde am vazut o piatra
cubica bine aleasa si asezata. Nu e totul pierdut. Cu noii copaci, cu cladiri
renovate, stalpi adecvati de iluminat si mobilier stradal bine ales si corect amplasat
avem sansa unui pietonal central onorabil. Mai multe invataminte ar trebui trase din acest scandal: 1. mai multa atentie fata de spatiile verzi si mai multi tei/castani pe strazi/parcuri/printre blocuri (parerea mea este ca aceia care se ocupa acum de aceasta chestiune ar trebui sa lase locul altora, cred ca se gasesc oameni priceputi intr-un oras cu universitate de agronomie si horticultura); 2. o mai buna comunicare a edililor cu opinia publica.
Thursday, January 24, 2013
De Ziua Unirii
Cred ca nu descrierea manifestarilor prilejuite in oras de Ziua Unirii merita amintite aici, acum. In schimb, fac trimitere spre acest text (si spre potrivitul comentariu al unui cititor, Marius):
Ziarul de Iasi, Castanul Unirii
text trimis de Mihai Caba
Ziarul de Iasi, Castanul Unirii
text trimis de Mihai Caba
”Se implinesc, iata, anul acesta, 154 de ani de la
acest deosebit eveniment istoric, care a schimbat harta administrativa,
de atunci, a Europei. Manifestarile inchinate anual acestei scumpe
sarbatori isi propun, de fiecare data, sa cinsteasca, la dimensiunea
prezentului, pe inaintasii unionisti, care si-au inchinat, neobositi,
truda lor de cuget, fapta si simtire romaneasca in slujba infaptuirii
visului si dorintei de unire a conationalilor lor din cele doua
principate romane, aducandu-le, astfel, prinosul binemeritat de vie
recunostinta. La fiecare noua sarbatoare a Unirii Principatelor se aduc,
urmare a unor cercetari minutioase, noi si noi marturii, probate prin
documente si manuscrise autentice, care ne dezvaluie, fara tagada, file
de istorie glorioasa si neperitoare ale celor ce au facut din Unire un
tel. In randul acestora au excelat unionistii ieseni, care, infruntand
cu curaj prigoana si persecutiile domniilor fanariote, au reusit sa-si
impuna, atat pe plan intern, cat si pe plan extern, in cancelariile
marilor puteri ale timpului, principiile de baza, pe care le-au
fundamentat si statuat pentru infaptuirea Unirii.
Dar,
despre toate acestea, asa cum ele s-au intamplat, aievea si atunci, ne
poate povesti singurul martor, aflat inca in viata, participant activ la
aceste momente cruciale din istoria romanilor: Castanul Unirii din
Visan!” ContinuareaMonday, January 21, 2013
1900... iarna
Citesc in presa, ma uit pe strada si... ma crucesc (lamuriri aici). Ninge afara, pe strazi vedem tractoare cu remorca din care angajatii Salubris arunca nisip cu lopata! Pe bulevarde trec masini cu lama de pe vremea lui tataia! A trecut ninsoarea, au aparut gropile. Nimic nou, se intampla in fiecare an. Tot in fiecare an isi fac aparitia pe aceleasi strazi, de data asta bombardate, echipele "cu plombele", cu asfaltarea cu maturoiul si incalzire cu butelia! Plombe care costa si care rezista cateva zile! Chiar nu realizam cit de penibila e situatia? Suntem totusi in anul de gratie 2013, nu in 1900! Intr-o tara membra UE! Fac un apel la autoritatile locale sa prinda in bugetul pe acest an, care inca nu a fost aprobat, sume pentru investitii in mijloace moderne de deszapezire! Cumparati anul acesta doua-trei utilaje mari (pentru strazi), doua-trei mici (pentru trotuare), altele anul viitor, tot asa, pina veti avea la dispozitie o tehnica moderna si eficienta pentru a actiona iarna. Alocati sume pentru aplicarea de solutii moderne de asfaltare, care sa asigure o "durata mai lunga de trai" strazilor (se stiu, se cunosc)! Amendati drastic pe cei care se ocupa de utilitati si nu refac strazile dupa diferitele interventii pe care le au! Verificati la singe firmele care castiga contracte pentru modernizarea infrastructurii si fac treaba de mintuiala!
Este obligatorie o schimbare de strategie, nu mai merge asa. Ani la rind asistam la aceeasi tragi-comedie, rid si curcile de noi cind vad ce e pe strazi dupa o ninsoare mai serioasa si cum se face treaba. Este o mizerie de nedescris, nu asa arata orasele normale iarna (am fost in Brasov de sarbatori, nu arata asa; deci se poate). Pur si simplu, exprim aici nu atit opinia mea, cit a majoritatii locuitorilor acestui oras, si spun asta dupa ce am discutat cu mai multi oameni (de la pensionari la taximetristi, si nu numai). Nu e atit un repros, cit o necesitate, nu putem merge inainte asa. Vrem capitala culturala europeana in 2020?
Nici nu stiu daca sa rid sau sa pling cind ma uit la imaginile de mai jos:

Wednesday, January 9, 2013
Transport in comun
Mai intai... La multi ani tuturor!
In al doilea rind, voi exprima o idee ce ar putea parea socanta (pentru unii): tare as vrea sa ii plagiem pe altii in materie de... transport in comun:
Transport gratuit la Tallinn
Studiu de caz Viena
In al doilea rind, voi exprima o idee ce ar putea parea socanta (pentru unii): tare as vrea sa ii plagiem pe altii in materie de... transport in comun:
Transport gratuit la Tallinn
Studiu de caz Viena
Thursday, December 20, 2012
Deszapezirea la Iasi
Dupa acest episod de iarna, cu ceva zapada (insa nu ca anul trecut), eu unul nu m-as lauda cu felul in care a decurs operatiunea de deszapezire la Iasi. In nici un caz nu as lauda pe cineva, caci nu merita, fara nici o suparare. Si iata de ce (punctual):
- in afara de Sos. Pacurari la intrare in Iasi (aici e probabil meritul celor de la drumuri nationale), eu unul nu am vazut vreun bulevard sau strada principala din Iasi "la negru". Zapada inca e pe aceste strazi. Nu mai spun de parcarile de pa margine (sau de masinile blocate acolo, nu le vede nimeni? macar in aceste zone ar trebui date niste amenzi, practic aceste masini incurca circulatia).
- strazi importante (sa zicem Sos. Nationala de la Podu Ros la Podu de Piatra, Sf. Andrei, Eternitate, splai Bahlui) au vazut in treacat lama masinilor de deszapezire.
- strazile mici... nu exista!
- gheata este peste tot, desi ninsoarea a incetat de ceva vreme. De ce nu se da cu antiderapant in continuare? De ce se circula cu vitezele 1 si 2 in tot orasul? Nu se gindeste nimeni la poluare?
- utilajele folosite pentru deszapezire sunt antice. Inca folosim tractoare cu lama, inca aruncam nisip cu lopata din remorca? Mie unul mi-ar fi rusine cu astfel de utilaje in 2012! Singurele utilaje noi sunt acele tractorase pentru trotuare, ce trebuie... inmultite.
- pentru deszapezirea strazilor laturalnice, de ce nu se monteaza lame masinilor de la Salubris? Acest lucru le-ar facilita accesul si ar contribui si la curatirea acestor strazi.
- o bila alba ar fi faptul ca proprietarii de magazine si-au invatat lectia si, de frica amenzilor, curata in fata.
- in rest, multe din trotuare ori nu se mai cunosc, ori au devenit adevarate patinoare. Doar pe bulevarde am vazut trotuare curatate.
- numai sare si nisip? Clorura de calciu (ca si altele) nu exista? Macar pe trotuare sa se dea cu asa ceva, face minuni (vazut cu ochii mei pe alte meleaguri unde, fapt de neinchipuit la noi, la 5-6 ore de la oprirea ninsorii trotuarele si strazile erau uscate!). Daca aceasta solutie e scumpa (pe piata), de ce nu se angajeaza un inginer chimist, de ce nu se cumpara substantele componente si de ce nu se fabrica direct de Citadin? Ca doar nu avem de-a face cu cine stie ce reteta secreta? Ar fi si mai ieftin si s-ar vedea efectele imediat!
Postez in final o fotografie edificatoare de pe Sos. Nationala, zona magazinului Mercur Mary.
Bonus, o fotografie din aceeasi zona, dar cu o alee laterala, unde acelasi spatiu de trecere este impartit atit de masini, cit si de pietoni!

Thursday, December 13, 2012
SMS transp
Aflam din presa ca regia de transport a introdus o modalitate comoda si rapida pentru plata biletelor de transport in comun, buna mai ales pentru zonele unde nu exista statii de bilete, ca si pentru cei care folosesc doar ocazional mijloacele de transport:
"Reprezentantii regiei de transport au decis sa simplifice modalitatea de achizitie a biletelor prin SMS pentru cele trei trasee, pentru a veni in sprijinul solicitantilor. Biletul cu o singura calatorie cumparat prin SMS costa 0,45 de euro (echivalentul a 2 lei), si are o valabilitate de o ora din momentul in care cumparatorul primeste mesajul de confirmare. Acest mesaj va veni, potrivit oficialilor RATP, la circa 15-20 de secunde de la trimiterea SMS-ului, iar solicitarea trebuie facuta inainte de a urca in mijlocul de transport. Daca iesenii doresc sa achizitioneze un abonament de o zi prin SMS, trebuie sa trimita litera A, de la „abonament", in mesajul trimis la numarul 7494. Costul abonametului de o zi cumparat prin SMS este de 1,5 euro cu TVA si va fi valabil timp de 24 de ore. Acest sistem a fost implementat de doua zile la Iasi, pentru a le oferi posibilitatea calatorilor sa cumpere bilete la orice ora, dar si din statiile fara ghereta de bilete. Deocamdata, pot fi achizitionate prin SMS doar bilete cu o calatorie si abonamente de o zi, valabile pe toate liniile.
Dupa prima zi de functionare a noului sistem de bilete prin SMS, oficialii regiei vin cu precizari. Astfel, iesenii care doresc sa-si achizitioneze bilete RATP prin SMS pentru traseele prelungite, cum sunt 30b, 41b si 43c, pot sa trimita la numarul 7494 doar numarul traseului, nu si litera de dupa numar („30", chiar daca solicitarea este pentru „30b", de exemplu)." sursa
Ideea este foarte buna si o sustin. Mai putin fericita mi se pare necesitatea introducerii numarului traseului pentru care se cere bilet prin SMS. Spun asta, din motive de eficienta. Sa zicem ca sunt in Copou si astept un mijloc de transport pentru Podu Ros. Am la dispozitie tramvaiul 1 si autobuzele 28 si 41. Ce fac, trimit SMS pentru traseul 1 si astept binevoitor sa treaca pe linga mine autobuzele care, poate, sosesc mai devreme in statie? Daca, dintr-un motiv oarecare, tramvaiul intarzie si astept 30 min. sau mai mult? Asta in conditiile in care biletul prin SMS e valabil doar o ora. In aceste conditii, personal, nu voi mai face greseala de a lua un astfel de bilet. Mai bine se putea cumpara biletul simplu, fara introducerea traseului, calatorul sa se poata urca in orice mijloc, avand o ora pentru calatorie. Simplu si eficient! Se putea lasa posibilitatea de a introduce un mesaj doar pentru cei ce doresc abonament de o zi.

Wednesday, December 5, 2012
Prea multe accidente
Aproape zilnic citesc in presa locala despre accidente. Nu are rost sa ofer vreun link, cu totii le-am vazut (unii chiar pe viu, inclusiv subsemnatul, un biciclist atins usor pe o trecere de pietoni de pe Sf. Lazar), sunt atotprezente. Accidente pe trecere, pe pasarele, pe alei, peste tot! Strazile orasului au devenit un pericol pentru toti, pietoni, soferi, majoritatea nevinovati, unii vinovati. Consecinta: vieti pierdute (la cimitir sau prin spitale), masini distruse, pagube materiale (inclusiv publice). Si totusi de ce am ajuns in aceasta situatie? Trecind peste soferii indisciplinati (care sunt peste tot), eu cred ca, in parte, responsabile indirect de aceasta situatie sunt si santierele nesfarsite din oras, care au dat peste cap atit circulatia rutiera, cit si... respectarea regulilor de circulatie. Santierul in sine nu are nici o vina, este bine ca se construieste in oras, problema o reprezinta faptul ca pentru multi soferi zonele cu santiere se transforma brusc in zone fara reguli. Degeaba sunt semne, nimeni nu le mai respecta, din dorinta de a ajunge la destinatie. Mergeti la Fundatie si veti vedea ca soferii care coboara din Copou nu mai respecta (nu toti) semnul de cedeaza trecerea care ii asteapta la intrarea in intersectie. Mergeti pe str. Moara de Foc/Silvestru si veti vedea ca soferii merg pe constrasens in zona santierului de la pasajul Bancila. Si exemplele pot continua. Pe de alta parte, bulevardele proaspat terminate au devenit piste de curse: str. Silvestru, sos. Pacurari, chiar b-dul Carol!
Dar si modul in care este gindita circulatia in intersectii favorizeaza accidentele. Lipsa culorii separate pentru virare stanga in majoritatea intersectiilor a transformat multe astfel de zone in terenuri de lupta. Este care pe care! Sa mai spun de cite ori am vazut soferi trecind pe rosu? Sau citi soferi cred ca culoarea verde intermitent (pentru dreapta) le da prioritate?! Sa ii mai amintesc pe taximetristi (no offense)?
Toate acestea au facut ca indisciplina soferilor sa fie maxima. Si aici vin alte intrebari: unde sunt camerele video care monitorizeaza intersectiile? Nu par sa existe, desi ar trebui instalate cu prioritate in astfel de locuri. Unde sunt politistii? Eu unul ii vad destul de rar, de obicei dimineata prin Podu Ros, unde e foarte aglomerat. Inteleg ca sunt ocupati cu multe alte treburi, inteleg ca sunt putini la numar, insa deja problema a devenit cronica si punem in pericol viata cetatenilor. Realmente, imi fac griji pentru mine, familia mea si cei din jur.
Solutiile vin din cele spuse mai sus: o mai buna delimitare/marcare a santierelor ce sunt in desfasurare in oras; camere video in intersectii si in zonele sensibile; semafoare inteligente (vezi aici) pentru trecerile de pietoni/intersectiile cu probleme; noi sensuri giratorii; o mai vizibila prezenta a politiei pe strazi (inclusiv cu monitorizarea de la distanta a intersectiilor si a strazilor recent refacute); montarea (la primavara) de noi limitatoare de viteza (cu toate ca nu le agreez, le vad ca solutie pentru strazile care imbie la viteza). Siguranta publica este in joc, astfel ca nu trebuie aminata luarea acestor decizii.
Sunday, December 2, 2012
Sfaturi de iarna - conducere
Am sa postez aici cateva informatii foarte utile ce privesc conducerea pe timp de iarna (pe drumul national ce pleaca din Iasi spre Roman/Pascani, dar si in oras). Desi ma indoiesc ca soferii bolizilor care produc accidente pe banda rulanta vor citi vreodata acest text, am speranta ca el le va prinde bine macar celorlalti participanti la trafic, cei care incearca sa "abordeze" iarna soseaua cu precautie.
Textul nu imi apartine, il postez aici din bunavointa si cu acordul autorului, dnul Gabriel Mihaila (postat initial pe Facebook).
SFATURI DE IARNĂ (1)
Pentru că de acum încolo iarna nu ne mai poate păcăli şi ne putem trezi
oricînd cu manifestările ei, cu fenomene meteorologice atît de variate
de la o zi la alta, de la o oră la alta – ca unul care mai bine de 30 de
ani din viaţă a coordonat activităţi de deszăpezire atît în zone
montane cît şi pe meleagurile natale – îmi permit să vă dau cîteva
sfaturi pentru aceia dintre dumneavoastră care conduceţi o maşină pe
timpul iernii.
Spre deosebire de zona interurbană, în oraş capcanele ivite în trafic
sunt de altă natură, iar starea carosabilului este mult mai greu de
menţinut curată.

De la început trebuie să precizez faptul că
circulaţia în oraş şi condiţiile meteorutiere diferă substanţial faţă de
circulaţia în zona interurbană.
„Iarna nu-i ca vara!” a spus pe
bună dreptate unul din înţelepţii neamului...Dacă vara fenomenele
meteorutiere sunt oarecum constante şi nu se pot întîmpla instantaneu
prea multe lucruri care să ne surprindă înafară de vreo ploaie
torenţială însoţită de furtună care poate fi totuşi uşor observată şi
prevăzută, iarna în aceiaşi zi, de la oră la oră, de la minut la minut
chiar, fenomenele meteorologice au o dinamică atît de rapidă şi
imprevizibilă încît dacă nu conştietizăm acest lucru putem fi surprinşi,
iar asta ne poate determina să avem reacţii necontrolate cu consecinţe
grave uneori.
Trebuie să ştiţi că într-o zi obişnuită de iarnă dacă
vă deplasaţi pe o distanţă de 50 – 100 de kilometri, vă puteţi întîlni
cu situaţii total diferite. Pentru a fi cît mai bine înţeles, am să
exemplific şi vă voi spune că o deplasare de la Iaşi la Paşcani sau la
Roman de exemplu, vă poate pune în situaţii total neprevăzute şi este
bine să luaţi aminte asupra acestor sfaturi izvorîte dintr-o experienţă
„de o viaţă”.
• Plecînd de la Iaşi şoseaua poate fi uscată iar
vremea puţin ceţoasă în oraş. Temperatura, în jur de 1-2 °C. Cu cît ne
îndepărtăm de oraş, unde temperatura exterioară este oricum mai mare
decît înafară datorită concentrării pierderilor de căldură, deja de la
METRO încolo - fără ca noi să percepem în interiorul maşinii –
temperatura exterioară a scăzut la 0°C, sau chiar - 2°C. Ceaţa din
atmosferă se depune pe carosabil şi îl umezeşte uşor, sau se transformă
în chiciură şi se pudrează drumul. Acesta este un moment foarte
periculos deoarece deja s-a format o peliculă invizibilă de alunecuş
care micşorează enorm de mult aderenţa pneurilor. Pe traseu, şoseaua
este traversată din loc în loc de podeţe şi poduri. Fiind curenţi de aer
rece care circulă pe dedesupt, îngheţul umezelei sau a brumei se
produce mult mai rapid decît pe restul şoselei unde temperatura
înmagazinată în timpul verii în profunzimea fundaţiei menţine o
diferenţă de 2-5 °C în plus. De la Leţcani, mergînd spre Tg. Frumos,
observăm că începe să fulguiască...Porţiunea de la ieşirea din Leţcani
pînă în Podu Iloaiei este un cîmp deschis, cu deal pe partea dreaptă cam
5 kilometri. Pe această porţiune de şosea există curenţi reci care
circulă „ la rasul” şoselei şi care determină un îngheţ cvasiinstantaneu
a umezelii ce se datorează topirii pojghiţei de zăpadă sub rulajul
roţilor. Drumul este şi în aliniament şi sinuos, cu unele curbe în plan
orizontal şi vertical. Nefiind zăpadă mare, iar drumul prezentîndu-se
negru şi umed, în maşină avînd confort de căldură şi ambient, nu
sesizezi că rulezi pe o suprafaţă glisantă. Ce, nu ai mai mers şi vara
pe ploaie şi drum ud? Ei bine, asta este capcana! Trebuie să frînezi
instantaneu şi ţi se întîmplă să o faci pe un podeţ, într-o curbă de 90°
şi observi cu groază că nu poţi controla maşina. Te pierzi, apeşi mai
tare frîna şi ieşirea în decor este poate cea mai uşoară urmare...
•
De la Podu Iloaiei, ninsoarea se înteţeşte şi ninge cu fulgi mari şi
apoşi. Mai mult o lapoviţă, dar îţi reduce substanţial vizibilitatea.
Dacă nu conştientizezi acest lucru şi nu ai o vizibilitate perfectă la
parbrizul tău, la lunetă şi retrovizoare, ai mari şanse să nu-ţi dai
seama că după autobuzul din faţă pe care te pregăteşti să-l depăşeşti
mai ete un TIR, iar în faţa lui o căruţă...Tu ai maşină tare, puternică,
nu te temi şi intri în depăşire...Abia cînd dublezi vezi autocarul,
TIR-ul şi căruţa...Din faţă percepi că se apropie un bolid ca al tău!
Accelerezi la maximum, forţezi să intri în coloană, dar intri pe o mică
porţiune de polei şi atunci nu mai ai ce face...
• Cu cît înaintăm
spre nord, ninsoarea se înteţeşte. Întîlnim din sens opus utilaje cu
lamă care împrăştie material antiderapant şi asta ne linişteşte oarecum.
Este mai mult o iluzie, pentru că nici un utilaj din lume nu poate
acţiona încît să aducă siguranţă maximă. Apoi, trebuie să cunoaştem că
utilajele care acţionează au de regulă o rază de acţiune de circa 25 –
50 de kilometri şi nu putem şti cînd acestea au trecut în faţa
noastră...E posibil ca utilajele ce noi le-am întîlnit să se întoarcă
înapoi pe sensul nostru de mers abia peste 1-2 ore...Din acest motiv,
zăpada pe care rulăm începe să devină din ce în ce mai groasă, are 2-3
cm, are 5-10 cm, ninge continuu abundent, a început şi viscolul, după
Tîrgu Frumos, pe „creastă” suflă cu putere şi parcă ninge de peste tot:
şi din cer şi din pămînt...E seară bine, suntem concentraţi să depistăm
în faţă orice luminiţă care indică prezemţa unei maşini. Pe o asemenea
ninsoare viscolită, nu sesizăm de la 30 de metri un camion rămas în pană
pe şosea că i-a îngheţat nenorocitului motorina...E plin de zăpadă şi
nu-i merg luminile. În ultima clipă frînăm brusc şi simţim cum ne fuge
spatele undeva într-un şanţ...Circulaţia pe un astfel de timp nu trebuie
să se facă cu o viteză mai mare decît a treia, iar a patra să fie doar
de rezervă la o depăşire obligatorie, după care se revine la a treia...
• Am ieşit din Ruginoasa, sau din Strunga şi observăm că spre
surprinderea noastră şoseaua pare uscată, iar ninsoarea s-a mai domolit.
E drept, vîntul suflă puternic din lateral. Punem o frînă de verificare
şi observăm că ţine. Accelerăm, că mai avem de mers destul şi nu
trebuie să ne prindă noaptea. Întîlnim venind din faţă maşini ninse, cu
zăpadă groasă pe bot, dar vedem şi utilaje grele cu lama ridicată care
merg în sens invers cu al nostru.Ne simţim liniştiţi şi apăsăm
acceleraţia. Urmează Trei Iazuri, succesiune de curbe, cu o curbă stînsă
la dreapta. Luînd virajul degajat, ne trezim în faţă la 10 – 15 m cu un
sul de zăpadă transversal drumului înalt de 50 – 60 cm. Din faţă, în
acelaşi timp, luminile unei maşini care se apropie simultan. Instinctul
te face să frînezi brusc speriat că iei în plin sulul de zăpadă care
este mai gros pe partea ta. Înclini să furi spre ax, unde ţi se pare mai
subţire, dar frîna şi virajul brusc te „agaţă” de cel care a venit din
direcţia opusă...
• Rulezi pe şosea, e noapte, e viscol şi vezi în
faţă un utilaj tip „solniţă” care împrăştie antiderapant. Are viteză
relativ mică, e aliniament, cunosc bine drumul, nu-mi vine nimic din
faţă, intru în depăşire. În acel moment, de pe discul rotitor al
utilajului, un bulgăre îngheţat de antiderapant este proiectat în
parbrizul meu, exact cînd am început dublarea. Nu mai văd nimic, calc
brusc pe frînă şi iau viraj dreapta instantaneu. Instinctul de
conservare. În cel mai fericit caz am ajuns în şanţ sau în gulerul de
zăpadă lăsat de lame pe marginea drumului...În cel mai fericit caz.
•
Pe ninsoare viscolită un strat de zăpadă îngheţată acoperă
indicatoarele de atenţionare sau de obligativitate. Vizibilitatea scade
uneori aproape brusc pe porţiuni de 50 - 500 de metri, cînd intri şi
ieşi alternativ din nori denşi de ceaţă. Acum rulezi pe uscat, şi dai de
o groapă sau denivelare în care s-a acumulat apă şi care a îngheţat,
iar tu tocmai în acea secundă, ACOLO, trebuie să frînezi.
• Sunt
zile calde de iarnă în care în loc să ningă, plouă mocăneşte. Afară,
temperatură de 4-5°C. Habar nu ai că la 1 km în faţa ta există un
coridor parşiv de curent rece care scade temperatura brusc la 0 grade.
Ploaia care cade mărunt îngheaţă instantaneu pe parbriz, dar şi pe
şosea. Observi dintr-o dată că ştergătoarele nu mai „usucă” şi încep să
alunece pe o pojghiţă de gheaţă. Se încarcă din ce în ce mai tare şi te
chinui să străpungi cu privirea sticla şi gheaţa. E cel mai criminal
fenomen natural, practic de neanihilat. Se numeşte POLEI GENERAL. Se
formează instantaneu şi pînă la a se interveni durează de obicei cel
puţin o jumătate de oră – timp în care tamponările se ţin lanţ. Trebuie
să ştiţi că o Bază de Deszăpezire este la circa 30 – 40 de kilometri
distanţă una faţă de alta. Din momentul alertării se încarcă utilajul
preţ de 10-15 minute, iar apoi deplasarea pînă în zona semnalată îi mai
ia maşinii încă cel puţin o jumătate de oră, în funcţie de distanţa pînă
la Bază. Şi utilajul care se deplasează să împrăştie material
antiferapant se confruntă cu aceleaşi greutăţi. Şi la el îngheaţă
parbrizul şi cauciucurile lui rulează pe un carosabil ca sticla. El
împrăştie antiderapantul ÎN URMA sa, iar în faţă e tot sticlă. De multe
ori, dacă materialul antiderapant nu conţine proporţie suficientă de
sare, nu-şi poate face efectul şi este imediat acoperit cu polei...Daca sesizati ca este polei general, OPRITI imediat masina cat mai pe
dreapta (eventual inafara partii carosabile) porniti avariile si IESITI
din masina in decor, mai departe de sosea. Sunati imediat la 112 si
semnalati faptul ca-i polei general si unde va aflati ( intre ce
localitati). Asteptati pana trec utilajele care imprastie antiderapant
afara din masina si pana vedeti coloana ca se pune in miscare. Orice
metru parcurs pe polei general, este un risc pentru viata.
Daca intalniti indicatorul "Drum Inzapezit"nu fortati sa treceti, ca va
riscati viata si puteti sa sfarsiti inghetat in masina. Tineti cont de
sfaturile si de semnele date de drumari si de Politie.
Nu fortati sa intrati in coloana intre utilajele de deszapezire.
Cand vedeti ca actioneaza in baterie (decalate) doua sau mai multe lame,
nu incercati depasire sau sa le impingeti spre margine. Acolo va ramane
o insula de zapada care va deveni gheata si va putea lua viata unui om.
Spre deosebire de zona interurbană, în oraş capcanele ivite în trafic
sunt de altă natură, iar starea carosabilului este mult mai greu de
menţinut curată.
În oraş – spre deosebire de interurban – nu ai unde
să împingi zăpada care se aglomerează la bordura trotuarului, unde se
formează ziduri înalte de zăpadă îngheţată. E foarte dificil şi
costisitor să transporţi mii de tone de zăpadă undeva unde ai acces,
unde este suficient de aproape şi nu poluezi. Zăpada este îmbibată cu
nisip şi sare care „arde” spaţiile verzi de la marginea trotuarului, iar
nisipul înfundă primăvara canalizaţia pluvială. Ce nu intră în canal se
transformă în praf migrator şi inhalăm chiar şi în parc...
Pe
şosea, zăpada este împinsă la patrularea lamelor dincolo de acostament,
pe şanţ, se topeşte pe şanţ, iar carosabilul se usucă aproape imediat la
ger sau la soare.
• Pe stradă, în oraş, gulerele de zăpadă care
stau pe marginea străzilor se topesc lent pînă în aprilie – mai şi sunt
sursă continuă de apă care bălteşte în denivelări şi gropi. La zero
grade celsius, îngheaţă şi sunt surprize pentru cei care trebuie să
frîneze brusc.
• Capacele de canalizare degajă căldură şi topesc
uşor stratul de zăpadă pe o rază de 1-2 m, care după un prag de
temperatură negativă îngheaţă şi devine patinoar.
• Conductele de termoficare care traversează străzile la fel, încălzesc asfaltul şi acolo zăpada devine un prag de gheaţă.
• Dacă la cîmp deschis drumurile se proiectează preponderent pe
direcţia predominantă a vîntului, în oraş blocurile înalte funcţionează
ca schimbătoare de curenţi sau ca parazăpezi şi dintr-o dată te trezeşti
la un viscol că se crează un dop troienit într-o intersecţie.
•
Făgaşele îngheţate ce se formează în zăpada care nu a fost curăţată la
timp, te pot „arunca” cîţiva centimetri lateral, suficient să atingi o
maşină alăturată.
• Trebuie să ai în portbagaj o lopată cu care să poţi oricînd să te ajuţi să ieşi dintr-o parcare.
• Materialul antiderapant se împrăştie manual ca acum 60 de ani din
mersul camionului şi oricînd te poţi trezi în faţă pe parbriz cu o
lopată cu nisip. Muncitorii care abia se ţin în echilibru pe camionul în
mers în timp ce lopătează nu mai au şi grija autovehiculelor care
circulă...
• O conductă de apă care se sparge, peste o oră a făcut
pe stradă un patinoar de care nu ştiai cînd ai plecat de acasă, aşa că
te trezeşti că frînezi pe gheaţă.
Am făcut toate aceste consideraţii
în dorinţa de a vă împărtăşi cîteva aspecte menite să vă dea de gîndit
şi să vă apere pe cît posibil să cădeţi în capcane nevăzute. Totuşi,
chiar dacă dumneavoastră luaţi toate aceste măsuri de precauţie, e bine
să cunoaşteţi că nu toţi participanţii la trafic cunosc şi respectă
conduita preventivă pe timp de iarnă şi înafară de propriile măsuri, mai
ai nevoie şi de noroc. Dar mai ales, de ajutorul lui Dumnezeu.
Tuesday, November 20, 2012
Praga - tunel Blanka
Pentru ca am tot amintit de sosele de centura... am avut ocazia sa vizitez Praga in aceasta toamna si am fost impresionat de o realizare inginereasca de inalt nivel: tunelul rutier Blanka. Gindit ca parte a inelului interior al orasului, ce va fi finalizat in 2020, acest tunel (de fapt o succesiune de tuneluri) reprezinta un vis de neatins pentru orice roman din... Romania: kilometri intregi pe sub pamint, doua benzi pe sens, circulatie fluenta pe sub strazile aglomerate ale orasului. Sigur, au avut si ei problemele lor (a costat mai mult decit era prevazut, au mai fost si accidente), insa deja cca. 3 km din tunel sunt functionali. Nu vom vedea prea curind ceva asemantor pe sub vreun oras din Ro.
Un clip despre intregul proiect gasiti aici: http://www.satra.cz/videoklip-tunelovy-komplex-blanka/
Imagini skyscrapercity
Youtube (situatia actuala):
proiectul pe harta:
Un clip despre intregul proiect gasiti aici: http://www.satra.cz/videoklip-tunelovy-komplex-blanka/
Imagini skyscrapercity
Youtube (situatia actuala):
proiectul pe harta:
Sunday, November 18, 2012
Semafoare pentru pietoni si altele
1. Pentru a nu stiu cita oara citesc in presa locala despre accidente care se petrec pe trecerile de pietoni. Situatia de pe Bulevardul Socola, din fata Liceului CFR, este chiar grava, aproape saptaminal se petrec acolo astfel de accidente. O vreme, in acel loc se montase o "spinare de magar", care insa in acest an nu si-a mai gasit locul, iar in lunile urmatoare nu merita montata, pentru ca va ingreuna eventualele lucrari de deszapezire. Frecventa mare a accidentelor ma determina sa propun aici (ca si in cateva alte zone asemanatoare) un semafor. INSA, aici ar merge numai unul dotat cu buton, caci ne vom trezi cu situatia semaforului pentru pietoni de pe B-dul Tutora, care nu este util in afara orelor 8-16, si asta doar in timpul saptaminii. In aceste situatii ar fi de preferat un semafor cu comanda de la pieton, setat sa raspunda intr-un timp bine gindit (ceva de genul: dupa comanda, in 10 sec. se trece pe culoarea verde pietoni, care ar putea dura maxim 30 sec., dupa care cel putin 50-60 de sec. sa nu mai raspunda comenzilor, pentru a asigura fluenta traficului; am vazut semafoare identice in SUA; sigur, timpii pot fi ginditi in functie de frecventa locala). La cateva semafoare din oras am vazut la un moment dat astfel de dispozitive de comanda, gandite pentru persoanele cu dizabilitati, insa NU, acelea nu erau potrivite pentru ceea ce propun aici (foto jos). Si asta din simplul motiv ca nu erau functionale pe termen lung (din plastic, plasate nepotrivit, usor de distrus). Autoritatile ar trebui sa faca doar o licitatie pentru achizitie de soft aferent si dispozitive, ultimele urmind sa fie obligatoriu dotate anti-vandalism. In vestul Europei sau SUA, mecanismele de comanda erau gindite in acest sens, fiind facute din metal dur si fara posibilitate de blocare (vezi foto jos). Avantajul final al acestor semafoare ar fi ca ar contribui la fluidizarea traficului in perioadele cind pietonii nu sunt prezenti si ar asigura si trecerea in siguranta a acestora.
Ofer voluntar o prima lista de semafoare din oras ce pot fi trecute pe acest sistem:
- B-dul Socola (Liceul CFR)
- B-dul Tutora (Sc. Otilia Cazimir)
- Str. Silvestru (sub Pasajul AcB).
- B-dul Carol (cele doua treceri de la Universitate, nu si cea de la intersectia cu Toma Cozma, plus trecerea de la Parcul Copou)
- B-dul Alexandru cel Bun (trecerile din zona Minerva-Piata Voievozilor)
- B-dul Nicolae Iorga (primul semafor dinspre Podu de Piatra spre Gara Nicolina, nu si al doilea)
2. Pe Str. Palat (de la Moldova Mall pina in Podu Ros) trebuie introdus "unda verde", la fel pe Sos. Nicolina si Sos. Pacurari, dar si pe B-dul Independentei (cu setarea timpilor pentru viteza de 50 km/h).
3. Trec adesea prin zona Granit, adica prin intersectia dintre B-dul Socola si Str. Bucium. Zona a devenit in ultima vreme foarte aglomerata, astfel ca, la orele de virf, virajul dinspre Tesatura (fosta) spre Carrefour a ajuns sa reprezinte proba de indeminare. Din punctul meu de vedere, solutia este simpla: introducerea sensului giratoriu. Intersectia nu este traversata de linie de tramvai, este destul de larga, traficul vine din toate directiile (in special 3 din 4), astfel ca nu vad nici un impediment pentru realizarea aici a unui astfel de sens.
In schimb, la intersectia B-dul Socola/B-dul N. Iorga, ce ridica probleme asemanatoare, poate fi pastrat semaforul (tramvaiul incurca un sens giratoriu), insa trebuie obligatoriu setata si o "culoare" pentru acces stanga. Aceasta a fost solicitata adesea pe forumuri, insa fara succes (si nu inteleg de ce).
In fine, foto promise.
1. variante rezistente:
2. varianta din Iasi, fara sanse pe termen lung:

Thursday, November 15, 2012
Wednesday, November 14, 2012
Parcarile (reloaded)
18.11.2012
O mentiune: am gasit cateva informatii pe site-ul Primariei. Inteleg de aici ca pentru parcarile rezidentiale se va continua sistemul actual, de licitatie, cu care personal nu am fost de acord (am amintit si pe acest site si am dat si motivele). Mai degraba, s-ar extinde sistemul de abonamente propus acum, decit licitatie. Ramin la opinia ca trebuie doar doua zone, centru si cartiere, pentru a evita discriminarile intre locuitori.
14.11.2012
Se pare ca Primaria a decis sa ia taurul de coarne in privinta parcarilor din oras. Am sustinut necesitatea instituirii unui regulament al parcarilor de mai demult, insa pina in prezent nu s-a prea avansat pe aceasta tema. Lectura putinelor articole din presa cu privire la subiect nu m-a edificat in intregime. Din pacate, nu am gasit proiectul pe vreun site, pentru a avea niste raspunsuri. Nu sunt clare sau ridica semne de intrebare urmatoarele chestiuni:
1. De ce se face distinctie intre zonele 1 si 2? Ce vina au cei din Podu Ros sau de pe B-dul Socola fata de cei din Copou (sic!), primii find nevoiti sa plateasca mai mult? Nu sunt cu totii cetateni cu drepturi egale? De altfel, zona 1 este foarte restrinsa si nu se justifica. Cred ca doua zone, centrala si rezidentiala, ar fi suficiente.2. Tarifele sunt destul de mari, mai ales daca tinem cont de puterea de cumparare a romanului obisnuit. Pina si la Palas tariful de 2 lei pe ora pune pe fuga pe multi, dovada strazile invecinate pline de masini. 3 lei pe ora in centru e mult, 2 lei ar fi suficient, la fel cum 1 leu este in regula pentru zona periferica. In schimb, 9 lei pe zi este un tarif rezonabil.
3. Se instituie si un sistem de abonamente. Insa iar se face discriminare intre cetatenii din zona 1 si cei din 2, primii fiind obligati din motive neintelese sa plateasca mai mult. E amintit un abonament de tip ”locatar”, fara a ni se spune si cit va costa.
4. In schimb, sanctiunile mi se pare mici: 30 de lei pentru centru si 7,5 lei pentru periferie?!?
In lipsa altor detalii, cam atit, pentru moment.
Ajungem acum la problema majora, si anume amenajarea parcarilor, despre care nu se spune mare lucru. Vorbim aici de miile de locuri de parcare ce sunt astazi intr-o situatie precara, cu asfalt deteriorat, fara marcaje sau pe marginea unor strazi ce inca asteapta modernizarea. Costurile sunt mari si nu cred ca un concesionar privat si le va permite. Personal, imi e teama ca voi ajunge sa platesc taxa de parcare pentru locul nisipos pe care imi tin masina in prezent (loc aflat la strada, nu pe vreun maidan), ceea ce nu mi se pare tocmai corect. Multe parcari inca arata asa.
Pe acest subiect, am scris de nenumarate ori (am identificat cel putin sapte postari). Si in textul de aici am sustinut ca modalitatea concesionarii ridica anumite probleme. Iar aici am venit cu o propunere de proiect mult mai convenabila, care sa implice strict municipalitatea, fara vreun intermediar privat. Eu inteleg ca probabil nu sunt bani suficienti la buget, insa cum tot se mai vorbeste de credite, de ce nu se folosesc o parte din bani pentru asa ceva? Varianta publica ar aduce inapoi mai multe venituri la buget decit concesionarea.
In fine, asteptam lamuriri.

Sunday, October 28, 2012
Vesti proaste
Stirea de mai jos are potentialul de a fi foarte proasta. Acum intelegem de ce e bine sa facem lucrurile la timp, sa lasam deoparte disputele politice si sa ne unim fortele pentru a duce la capat proiectele incepute! Insa... in van!
Ziarul de Iasi
Ziarul de Iasi
"Din cauza incompetentei guvernantilor din ultimii
ani, iesenii risca sa piarda cele mai mari investitii publice facute
vreodata aici. Finantari in valoare de 1,68 de miliarde de lei, in
infrastructura, turism, educatie, cercetare si sanatate, ar putea fi
retrase de Comisia Europeana daca vor fi suspendate platile pe trei
programe operationale, dar si pe POSDRU, blocat inca din vara.
Comisia
Europeana a comunicat acum doua zile decizia de presuspendare integrala
a Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii
Economice si partiala a Programului Operational Regional si a
Programului Operational Sectorial - Transport. Aceste masuri au fost
luate in urma auditurilor realizate in lunile iunie si iulie pentru
aceste trei programe. Comisia Europeana a impus autoritatilor romane mai
multe masuri pentru a imbunatati sistemele de management si de control.
„Partea romana are la dispozitie doua luni pentru a realiza aceste
masuri, dupa primirea in versiunea romana a scrisorilor de notificare a
presuspendarii. Ulterior, in functie de rezultatelele inregistrate,
Comisia poate lua fie decizia de a relua procesul de rambursare a
cererilor de plata trimise de partea romana, fie hotararea de a suspenda
platile pentru o perioada de mai multe luni. In toata aceasta perioada,
implementarea proiectelor si platile interne catre beneficiari pot
continua, nefiind legate direct de decizia Comisiei Europene", au
transmis reprezentantii Ministerului Afacerilor Europene printr-un
comunicat de presa.
La
nivelul regiunii nord-est, judetul ar figura cu cele mai multe
proiecte contractate pe cele trei programe operationate „presuspendate"
de Comisia Europeana. Pe POS Cresterea Competitivitatii Economice,
judetul Iasi implementeaza 71 de proiecte, valoarea asistentei
financiare nerambursabile fiind de 261,9 milioane de lei. Cele mai mari
proiecte sunt derulate de universitatile din Iasi. Universitatea „Cuza",
de exemplu, are patru proiecte in valoare totala de 35 de milioane de
lei, iar Universitatea Agronomica implementeaza alte patru proiecte de
cercetare si inovare, in valoare totala de 50 de milioane de lei. Cel
mai valoros prevede infiintarea unui institut de cercetari pentru
agricultura si mediu, in valoare de 35 de milioane de lei. Celelalte
investitii pe POS CCE care sunt in pericol apartin, in mare parte,
societatilor din Iasi. Compania Antibiotice vrea sa investeasca 15,4
milioane de lei pentru Achizitia de instalatii si echipamente pentru
creare capacitate de productie antibiotice nonpenicilinice, pulberi
sterile, injectabile. Iesenii au scapat ca prin urechile acului de
corectii sau sistare de plati pe POS Transport din simplu motiv ca
judetul nu are niciun proiect de investitii pe acest program. In timp ce
celelalte judete din Moldova au cel putin o investitie pe acest
program, Iasul nu a putut inca sa acceseze fondurile disponibile pe POS
Transport. Valoarea asistentei nerambursabile de la nivelul regiunii
este de 762,7 milioane de lei, cele mai multe fonduri fiind atrase de
Vaslui, in valoare de 566,5 milioane de lei, si Suceava, 133,6 milioane
de lei.
Iasul ar ramane ca dupa razboi". Continuarea aiciTuesday, September 11, 2012
Blocari de roti
Intors din concediu am constatat ca s-a reluat o practica ce debutase acum cativa ani, dar care incetase brusc, din motive juridice: blocarea rotilor. Pe o strada din apropierea blocului in care locuiesc, s-a trecut la blocarea masinilor ce oprisera pe trotuar, incurcind circulatia pietonilor care, ajung adesea pe... carosabil, alaturi de masini. Masura a dat roade, trotuarul in cauza eliberindu-se ca prin minune, dupa cateva zile de actiune. De altfel, am atras atentia politistului ce actiona in zona pentru a amenda si pe cei ce parcheaza aiurea in... parcare (desi toate autoturismele sunt parcate perpendicular, se gasesc cativa destepti sa traga masina pe diagonala), mi s-a dat dreptate, insa mi s-a spus ca lipseste un indicator care sa arate soferilor cum sa parcheze (!). Prin urmare, in aceasta chestiune, autoritatile ar putea rezolva situatia, "plantind" mai multe indicatoare de acest fel, pe care le-ar putea instala in parcarile mari, pentru a evita situatii precum cea de mai sus. Revenind la blocarea rotilor, consider masura mai buna decit cea a ridicarii masinilor. Si iata de ce:
- in primul rind, banii ar intra direct in bugetul Primariei si nu in buzunarul firmelor de ridicari, ce virau doar o cota parte (mica) orasului
- s-ar evita abuzurile intalnite la ridicari, unde existau multe situatii discutabile
- costurile ar fi mult mai mici, si pentru soferi si pentru Primarie.
Ridicarile ar putea continua, insa doar pentru situatiile de masini care incurca traficul (opriri in intersectii, pe prima banda de circulatie pe bulevardele importante). In rest, blocarea rotilor o vad ca o masura mult mai eficienta.

Friday, August 31, 2012
Stefan cel Mare (2)
Constat in presa (si pe forumuri) o destul de mare nemultumire legata de anuntul Primariei de a inchide Bulevardul Stefan cel Mare si a-l transforma in pietonal. Eu unul m-am anuntat inca din iunie ca un partizan al acestui proiect, considerind ca prin aceasta actiune orasul se va alinia practic standardelor occidentale (si nu numai) din domeniul urbanistic, standarde ce favorizeaza pietonul in zonele centrale, in defavoarea masinilor.
In luna august, destul de repede, autoritatile au demarat punerea in practica a planului, ceea ce este un lucru bun. Sa speram insa ca graba nu va fi de rau-augur, caci, de aceasta data, chiar nu e bine sa se grabeasca (sa termine, cum am auzit, la 14 octombrie), caci, vorba romanului, graba strica treaba. In cazul de fata, e bine ca lucrurile sa se faca temeinic si cu simt de raspundere. Inteleg ca s-au ales deja dalele (de mai multe tipuri) ce se vor pune pe strada/trotuar si nu pot decit sa sper ca s-a mers pe variante rezistente si fiabile. Pentru ca s-a ales ca optiune piatra cubica, consider ca obligatorie amenajarea unei zone pentru biciclisti, inclusa, din cite am inteles, in proiect.
Nu stiu cit de gindite au fost taierile de arbori din zona ce a intrat deja in santier, mai ales ca acei copaci nu pareau batrani. In loc sa planteze arbori foarte tineri, ce risca sa se usuce in scurt timp, datorita poluarii din oras (dupa cum vedem in multe locuri, inclusiv in Copou), eu as sugera edililor sa cumpere, precum la Palas, arbori mai maturi (tot tei, de preferat).
Finalizarea pietonalului nu inseamna incheierea proiectului Centru istoric, ce eu il vad ca o completare a centrului nou, de la Palas care, la rindul lui, ar fi putut fi conectat mai bine cu ceea ce se considera a fi centrul civic (cel ridicat in perioada comunista). Cele trei pot fi unite pentru a atrage cit mai multi turisti si a face orasul cit mai frecventabil. Trebuie finalizata restaurarea monumentelor istorice (dar si a altor cladiri vechi), realizate parcari, pus la punct capitolul informare/orientare, atrasi oameni de afaceri... Nu in ultimul rind, nu trebuie uitate strazile Cuza Voda si Lapusneanu, la fel cum, pentru automobile, trebuie modernizate strazile ce fac legatura cu centrul (spre ex. Sf. Andrei). Un pas important a fost facut.

Tuesday, August 21, 2012
Centura orasului Iasi
Inaugurarea centurii orasului, sectiunea de sud, imi ofera ocazia unor reflectii pe aceasta tema. Finalizarea lucrarii reprezinta o reusita, chiar daca una mult intarziata si incompleta. Imi aduc aminte de vizitele succesive ale mai multor premieri, Tariceanu, Boc, de acum intrati in istorie, sau ale ministrilor transporturilor -tot istorie- si de promisiunile respectarii anumitor termene de finalizare, niciodata... respectate. In fine, este bine ca s-a terminat ceva. Acest ceva nu ajuta foarte mult orasul, de vreme ce reprezinta un segment partial din ceea ce ar trebui sa fie centura unui oras.
Principalele neajunsuri ar fi:
- chiar intersectia cu DE 583 este prost gandita. In acel loc ar fi fost bine sa fi fost realizat un sens giratoriu (iar drumul de centura sa nu trimita doar spre Uricani, ca in momentul de fata; trebuie noi indicatoare);
- ceea ce s-a facut acum ar fi o varianta pentru trafic greu, traficul usor urmind sa fie deviat prin oras. Actuala situatie este cu adevarat hilara, caci nu am mai vazut o centura ocolitoare care sa nu... ocoleasca orasul. Aceasta nu se mai numeste centura!
- varianta actuala se sfarseste lamentabil tot in... oras. O data ajuns la DJ 248, soferul nostru este trimis inapoi in Iasi, urmind sa parcurga Sos. Nicolina si B-dul Poitiers, "Drumul hotilor", sau Sos. Bucium, in caz ca doreste sa mearga spre Vaslui! Oare cand va veni o minte luminata, care va lua taurul de coarne si va propune inimaginabilul, adica o sosea care sa continue actuala varianta, de la intersectia cu DJ 248 pina la DN 24, peste Codrii Iasilor, pina undeva la Poieni? Sper ca domnii de la Ministerul Transporturilor sau Directia de Drumuri si Poduri stiu ca o sosea printre dealuri cu altitudine de maxim 450 m nu reprezinta ceva imposibil!
- pentru ca centura sa fie completa, trebuie luata in considerare in imediata perioada si realizarea variantei nord. Dar.. exista deja aceasta varianta! Destul de multi ieseni stiu ca la iesirea din Letcani exista o intersectie ce permite accesul spre stanga pe un drum "strategic" ce duce prin Bogonos si Horlesti la Vanatori (DJ 248B). Cei 16.4 km asigura legatura facila intre DE 583-DJ 282 si iar DE 583. Am folosit aceasta varianta in cateva rinduri si nu este intr-o stare chiar proasta. In loc sa facem planuri pentru o sosea noua (care cine stie cind vor fi puse in aplicare), de ce nu modernizam acest sector de drum (consolidare, asfaltare)? Ar asigura un acces direct si rapid pentru cei ce merg spre Basarabia, numarul lor fiind in crestere, evitindu-se astfel intrarea in oras si aglomerarea traficului deja existent. Ar fi si mult mai ieftin! Poate la Consiliul Judetean citeste cineva!
Vizualizare hartă mărită

Subscribe to:
Posts (Atom)