Monday, May 14, 2018

O varianta de compromis


Spațiul verde dintre străzile Elena Doamna, Grigore Ghica Vodă și Anastasie Panu suscită în aceste zile o dezbatere intensă. Apreciez reacția civică în favoarea conservării destinației (folosinței) actuale a acestui spațiu, raliindu-mă de altfel personal celor care și-au pus numele pe petiția online înaintată recent. Ca un prim punct de vedere, consider că în acest loc s-ar putea amenaja un parc. Orașul nostru stă foarte prost la acest capitol, de vreme ce are doar două parcuri, Grădina Publică de la Copou și Parcul Expoziției. Regimul comunist a ignorat complet acest domeniu, lăsând câteva spații libere, azi verzi, între Ciurchi și Grădinari, și sub Șoseaua Tudor Neculai, și asta din simplul motiv că terenurile respective sunt în pantă, improprii construirii. În rest, zonele verzi de la Ciric sau Cetățuia nu pot fi considerate parcuri urbane, fiind păduri periferice plantate după primul și al doilea război mondial, în timp ce Grădina Botanică are altă destinație, suplinind e drept rolul unui parc, dar într-o zonă, cea a Copoului, care stă cel mai bine la acest capitol. Concluzia este că Iașul are puține parcuri, iar cele existente sunt distribuite inegal în teritoriu. În contextul dezvoltării și extinderii urbane și peri-urbane pe care o cunoaște Iașul în prezent, dar mai ales pe fondul problemelor grave cu poluarea, autoritățile locale ar trebui să se gândească mai serios la acest aspect, pentru care pot investi bani, de la buget sau luați sub formă de împrumut. Aceasta este prima mea opțiune, achiziționarea de către Primărie a unor spații care să fie amenajate ca viitoare parcuri în zonele deficitare la capitolul spații verzi.
Revenind la spațiul luat în discuție aici, pot înainta încă o variantă, una de compromis. Înțeleg faptul că pe acest teren sunt astăzi mai mulți proprietari, care doresc să-și valorifice investiția. Înțeleg și faptul că suntem în zona 0 a orașului, în centrul civic, într-un spațiu care – prin demolarea clădirilor anterioare de către regimul comunist – era pregătit pentru ridicarea unor imobile specifice vremii. Personal, eram conștient că va veni o vreme când se va ridica problema regimului acestui teren, datorită valorii sale imobiliare, prin urmare cred că se poate găsi o soluție. Cum deja a avansat Alexandrina Dinga, de la Asociația Civica, se poate realiza un „studiu de soluții” pentru această zonă, în care să fie implicați specialiști. Dat fiind că aici sunt mai mulți proprietari, inclusiv Primăria, cred că toate părțile implicate pot să se reunească într-o asociație de dezvoltare, fiecare urmând să dețină o cotă parte proporțională cu suprafața deținută (în total 21000 mp), cotă care s-ar reflecta în investiție și în profitul final. Jumătate din suprafața totală, un hectar, partea dispusă înspre Bulevardul Anastasie Panu, ar trebui amenajată ca spațiu verde, unul modern, apelându-se pentru aceasta la specialiști în peisagistică, care să gândească o îmbinare potrivită cu segmentul din spate, un imobil, dar unul pentru care să se facă un concurs de arhitectură. Spun asta pentru că acest imobil trebuie integrat în peisaj, dat fiind că se va afla între fostul Hotel Europa și clădirea actuală deținută de UMF (care de fapt nu avea ce căuta acolo, la fel ca Optica medicală de pe colț), dar și lângă Școala Carmen Sylva, respectiv biserica Barnovschi. Noul imobil trebuie dotat obligatoriu cu parcare subterana pe mai multe niveluri, cu intrare dinspre Grigore Ghica, o parte din locuri urmând să fie oferite pentru public. Destinația sa poate fi mixtă, comercială și rezidențială (nu neapărat de birouri, a căror dezvoltare trebuie de acum încurajată în altă parte decât centrul), iar nivelul de înălțime nu ar trebui să îl depășească pe cel al clădirilor din vecinătate.
Soluția de compromis ar fi aceea că în acest spațiu s-ar conserva cât mai mult verde posibil, s-ar oferi o variantă unitară și am permite profesioniștilor (arhitecți, urbaniști și peisagiști) să-și exprime opinia. Aceeași abordare este necesară în toate spațiile mari care sunt puse în discuție astăzi pentru proiecte imobiliare. Mă refer aici la fosta fabrică Nicolina și mai ales la Zona Industrială, unde punctele de vedere ce susțin o regândire după noi poziții de urbanism (precum Iași New District) trebuie luate în considerare. Toate acestea trebuie integrate într-un nou PUG, iar dezvoltarea haotică, pe parcele, a orașului trebuie să înceteze. Să dăm un semnal cu acest „parc”!