Tuesday, June 19, 2012

Fundatie

Preiau din Adevarul, fara alte comentarii.

Calvarul şoferilor care traversează zona Fundaţie din Capitalei Moldovei se prelungeşte cu încă un an.
Şefii administraţiei ieşene au anunţat prima întârziere oficială pe un proiect european. Şoferii care au drum prin Fundaţie trebuie să ştie că lucrările la pasajul subteran nu se vor încheia prea curând, deşi pe site-ul Primăriei Iaşi proiectul care cuprinde şi acest obiectiv apare că ar trebui finalizat în august 2012.
Directorii din Palatul Roznovanu spun că au cerut de la Ministerul Dezvoltării aprobarea unui act adiţional prin care cer prelungirea cu 11 luni a lucrărilor la proiectul „Dezvoltarea axei de transport Est-Vest".
Continuarea

Thursday, June 14, 2012

Stefan cel Mare - pietonal

De pe 7est.ro aflu astazi o veste pe care o asteptam (si anticipam in alte texte de pe acest blog): bulevardul Stefan cel Mare va fi transformat intr-un pietonal. Preiau de pe site:

"Bulevardul Stefan cel Mare va fi închis definitiv circulatiei auto incepand din aceasta vara. Pentru inceput, bulevardul va intra in renovare, urmand ca, la final, sa fie transformat in pietonal. Astfel, la cativa ani dupa ce fostul primar Constantin Simirad a decis sa interzica in week-end traficul auto pe Stefan cel Mare, strada pe care se afla Primaria va permite doar accesul pietonal. Banii necesari provin din finantari nerambursabile europene. Bulevardul Stefan cel Mare va fi decapat in totalitate. „Bulevardul va fi transformat in zona pietonala, este vorba despre un sistem pietonal de tip piateta, cu pavaj din granit”, a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei. Pietonalul va avea rolul de a pune in valoare monumentele aflate pe Stefan cel Mare, pornind de la Teatrul National, Catedrala Mitropolitana si Palatul Roznovanu, si terminand cu biserica Trei Ierarhi. Utilajele care vor scoate asfaltul de pe Stefan cel Mare isi vor incepe activitatea in aceasta vara. „Este un act aditional la care lucram, dar anul acesta incepe si se termina de pavat bulevardul”, a sustinut Cristina Popa, managerul de proiect."

Aceasta realizare, cu toate ca va nemultumi la inceput pe multi ieseni, va insemna o alinere a orasului la standardele impuse de multe alte orase din lume, ce prevad extinderea spatiului pietonal din zonele centrale, o reducere a impactului si prezentei automobilelor in aceste zone, ce sunt deschise larg locuitorilor si turistilor.
Sper insa ca acest plan prevede si o mai buna punere in valoare a monumentelor istorice existente, precum si luarea de masuri de incurajare a turismului, printre care as enumera: renovarea centrului (insulele de clădiri vechi de pe str. Lăpușneanu, Cuza Vodă, 14 decembrie, Ștefan cel Mare), finalizarea restaurarii monumentelor istorice, realizarea de amenajari turistice, acordarea de facilități pentru micii investitori ce vor să deschidă afaceri în acest perimetru (terase, cafenele, restaurante, magazine) etc. As adauga chiar cosmetizarea blocurilor de pe bulevard, unde apelul la tinerii arhitecti (vezi aici) ar oferi solutii moderne si constructive.
Centrul vechi trebuie sa redevina nucleul orasului, continuat spre Palat de complexul Palas. Cu unele inerente neajunsuri, aceasta poveste poate deveni una de succes, aducatoare de turisti si venituri pentru oras. Insa totul trebuie facut cu specialisti (arhitecti, istorici, urbanisti, peisagisti etc.), privind in perspectiva si nu de azi pe maine.
De asemenea, este absolut necesara regindirea modului in care se circula in zona. Deduc din textul postat pe 7est ca se va inchide bulevardul din Piata Unirii pina la Palat, ceea ce mi se pare prea mult, practic s-ar bloca accesul auto in centru pe o zona foarte intinsa. Mai degraba, s-ar putea asigura un pietonal de la intersectia cu strazile Horia si 14 decembrie, pentru a facilita accesul auto (de) pe aceste strazi spre B-dul Independentei. Acest lucru va fi necesar, mai ales ca se doreste si inchiderea str. I. C. Bratianu. Probabil, pe mare parte din strazile din zona va trebui introdus sens unic (ce trebuie regandit). In plus, bulevardul poate fi deschis accesului auto pentru aprovizionare, dimineata, intre orele 7 si 9, cum este in multe alte parti.
Realizarea unor parcari subterane este obligatorie, langa Starea Civila si in fata Teatrului. Insa la teatru, parcarea se poate face nu sub parc, ci in spatiul larg dintre teatru si parc, plus lateral de teatru, unde si acum este o parcare, este spatiu suficient (dupa cum am scris si aici). Daca edilii se incapatineaza inutil sa faca aceasta parcare sub parc vor gresi, caci ruinele ce se vor descoperi in mod cert in acest loc sunt suficient de valoroase pentru a... tine ani buni pe loc proiectul. In plus, sa nu ne amagim, deasupra unei parcari subterane nu poate fi un parc precum cel de acum.
Voi reveni in functie de noutati, sperante sunt, sa vedem faptele, aici intotdeauna stam mai prost.

Wednesday, June 13, 2012

iarna car, vara sanie


Ziarul de Iasi

"Iesenii nu vor scapa prea curand de chinul piscaturilor de tantari.
Majoritatea zonelor din oras au fost invadate de roiuri de insecte, spre exasperarea oamenilor, care se plang de problema tantarilor. Licitatia pentru lucrarile de dezinsectie si tratamente fitosanitare nici nu a fost organizata de reprezentantii Primariei. Acestia au trimis caietul de sarcini la Autoritatea Nationala de Reglementare si Monitorizare a Achizitiilor Publice, insa licitatia este intarziata de tot felul de documente. „Am trimis documentatia la ANRMAP, ne-au cerut niste clarificari, si noi am raspuns. Licitatia inca nu s-a organizat", a spus Luminita Salceanu, directorul Societatii Servicii Publice. Si anul trecut operatiunile de dezinsectie si deratizare de pe raza municipiului Iasi au inceput cu intarziere. In 2011, campania de starpire a tantarilor din cartiere a avut loc abia la mijlocul lunii iulie."

Sunday, June 10, 2012

Palas - opinii, sugestii

Am afirmat mai demult ca voi reveni pe acest site cu cateva aprecieri privitoare la proiectul Palas, dupa inaugurare. Un alt text, ce va apare curind pe economiaonline.ro [update, intre timp a aparut, il puteti citi aici], va cuprinde o abordare mai stiintifica asupra fenomenului mall-urilor moderne. Voi oferi linkul catre acest text la momentul cuvenit.

Am vizitat complexul, in interior si exterior, si iata ce pot spune. De data aceasta voi incerca sa fiu mai succint, astfel ca... partile pozitive ar fi:
- este o investitie locala, ceea ce trebuie apreciat. Nu a venit nimeni din afara Romaniei sa investeasca acesti bani, ci un om de afaceri local, suma de care vorbim nefiind una "de aruncat". Astfel de investitii trebuie sa continue si ar fi ideal daca s-ar aduce bani si in sectorul de productie, unde suntem din ce in ce mai deficitari. Nu putem numai sa cheltuim bani, trebuia sa ii mai si "producem".
- s-au creat locuri de munca, un numar semnificativ, chiar daca nu toate bine platite.
- s-a creat un mediu de afaceri, prin oferta de spatii comerciale, de birouri, hoteluri, ce poate naste alte afaceri.
- modelul preluat pentru acest complex, cel de "lifestyle center", este unul relativ nou, aceasta fiind o situatie mai rar intalnita la noi (suntem "in trend").
- arhitectonic, complexul se prezinta bine, relativ armonios si echilibrat
- parcarea subterana
- complexul va creste numarul de turisti din Iasi

Partile negative, sau cu potential negativ, ar fi:
- efecte asupra comertului local, pe anumite zone: mall-urile deja existente, Moldova mall, Hala Centrala, chiar Iulius mall, vor avea de suferit, la fel micile afaceri din comert din centru sau cartiere. Fara un plan adecvat, fara o sustinere din partea autoritatilor, centrul poate fi pierdut pentru comert, riscind sa ramina atractiv doar pentru turismul religios, ceea ce nu este suficient/de dorit. Zona veche trebuie integrata printr-un proiect de perspectiva cu zona noua, iar Palasul sa reprezinte continuarea fireasca a centrului istoric.
- lucru reprosat de multi, cladirea cea mai inalta din complex are un nivel de inaltime ce o face sa fie peste nivelul Palatului, oferind o neplacuta perspectiva asupra monumentului istoric, cind se priveste dinspre centrul istoric. Acest lucru este de neadmis, in nici o tara civilizata din lume nu s-ar fi permis asa ceva.
- nu sunt inca lamurit in ceea ce priveste situatia relicvelor istorice sau a ruinelor descoperite (vezi si reactia de aici): personal, in afara unor panouri informative nu am gasit nimic relevant in aceasta privinta (nu am batut chiar tot complexul). Nu trebuie ignorate sau abandonate ruinele curtii domnesti din zona fostului teatru de vara, care, se pare, au ramas pe seama autoritatilor locale.
- parcul nu este atit de mare pe cit s-a facut reclama si nici in stil Luxembourg, cum s-a spus ani la rind. Nu se prezinta rau, elementul pozitiv ar fi ca ofera o buna perspectiva asupra Palatului.
- o chestiune ce nu poate fi imputata celor de la Palas: nu a fost finalizata amenajarea strazilor din zona si nu s-a pus inca nimic in practica legat de gestionarea traficului tot mai aglomerat de aici. Redarea in folosinta a liniei de tramvai de pe str. Palat va complica in mod cert lucrurile, astfel ca ramine valabila varianta sensului unic pe str. Sf. Lazar (urcare). Personal, am propus mai demult un sens unic si pe str. Palat (coborare), iar modernizarea strazii ar fi permis punerea in practica a acestui lucru printr-o separare a zonei de tramvai de carosabil (mutarea pe margine a liniei, ca in multe orase din vest). S-a ratat aceasta sansa, vom vedea ce solutii propun autoritatile.

Sugestii de moment:
- mai multe banci. Gradina interioara va atrage mult public, astfel ca ar fi recomandata adaugarea mai multor banci.
- mai pot fi plantati cativa arbori. Se remarca lipsa lor, mai ales pe latura dinspre scarile ce urca spre esplanada de la Teatrul Luceafarul.
- cladirea ce gazduieste showroom-ul din fata acestui teatru trebuie sa dispara. Strica toata perspectiva asupra acestei din urma cladiri (ce a ramas undeva in dos) si strica echilibrul zonei Palat-Teatru.
- o mai vizibila prezenta a celor ce se ocupa de securitate. Imagini precum cele ce se pot vedea la un moment dat aici nu sunt de dorit. Sa nu se permita accesul cu animale de companie, cel putin nu a celor fara lesa.
- personal nu sunt de acord cu muzica in parcuri (sau se poate da putin mai incet; la un moment dat, m-am plins si de atmosfera din Parcul Expozitiei, unde restaurantul Vinatorul polueaza frecvent fonic zona).

Friday, June 8, 2012

Bilantul primariilor tarii

Institutul pentru Politici Publice tocmai a publicat o analiza bilant, in care e masurata performanţa primarilor din acest mandat, în: furnizarea de servicii publice către cetăţeni. Sunt prezentate informaţii detaliate despre calitatea şi costurile principalelor servicii de utilităţi publice: alimentarea cu apă şi canalizare, salubrizare, iluminat public, termoficare, administrarea spaţiilor verzi, infrastructura de drumuri.

Preiau de pe pagina dedicata subiectului:

"Analiza scoate în evidenţă performanţele individuale ale primarilor (sau lipsa acestora) în îmbunătăţirea parametrilor de furnizare ale acestor servicii, costurile asociate serviciilor şi prezintă clasamente agregate cu cele mai eficiente, respectiv cele mai costisitoare municipii în acest mandat.
Bilanţul insistă şi asupra unor probleme structurale în managementul actual al serviciilor publice – dependenţa crescută de administraţia centrală, subvenţionarea unor sisteme neperformante (ex: termoficarea), descentralizarea incompletă în managementul serviciilor şi cere public viitorilor primari mai multă responsabilitate, dar şi autonomie în aceste domenii.
Nu în ultimul rând, bilanţul se referă şi la bugetele în continuă creştere ale municipiilor reşedinţă de judeţ, pe care însă, viitorii primari au datoria de a le gestiona în mod responsabil, prin atragerea în continuare de fonduri nerambursabile şi păstrarea unui echilibru al bugetului local între gradul de îndatorare şi capacitatea financiară proprie, inclusiv prin politici fiscale locale adecvate şi obiective de investiţii oportune şi realiste.
Bilanţul complet al serviciilor publice precum şi Anexa acestuia cuprinzând fisele individuale ale municipiilor sunt ataşate". 

Intrati in cele doua documente pdf (Bilant servicii publice si Fise municipii), pentru a vedea pozitia municipiului Iasi (in fisa e la p. 40).

Wednesday, June 6, 2012

Pasaj Hala

In sfarsit, s-a inaugurat pasajul subteran de la Hala Centrala. Am fost acolo in diferitele stadii de constructie si am fost dintre cei care au sustinut ideea pastrarii acelei case vechi (han?), descoperita cind s-a initiat santierul. Ideea integrarii acesteia in pasaj nu este rea, iar ceea ce vad din fotografii (nu am fost inca la fata locului) arata destul de bine. O idee buna este si aceea a plasarii pe podea a traseului vechilor ulite ce se intersectau in acest punct, in fapt in fata vechii piete medievale a orasului. Si numele este inspirat (si corect) ales, de vreme ce ulita ce trecea pe aici (pe Anastasie Panu) se numea Sf. Vineri, iar linga actuala Hala se afla si biserica ce purta acest hram. Sigur, am mai observat unele lucruri nepotrivite, de genul prize si cabluri prinse in zidurile medievale (la vedere), probabil mai sunt si altele, insa e de apreciat faptul ca s-a inaugurat. Mai putin laudabila este durata, caci proiectul s-a intins nepermis de mult, iar ruinele descoperite aici nu sunt de vina (decit cu intarzierea cu cel mult un an).
Fotografii: http://www.iasi4u.ro/2012-pasajul-pietonal-de-la-hala-centrala-este-gata/

Voi reveni cu detalii dupa o vizita la fata locului.

Sunday, June 3, 2012

Viena-miscelanee

Inchei seria foto-reportajelor cu fotografii diverse din Viena, insotite de cateva comentarii. Enjoy!

 De pe strazile noastre au disparut vechile tasnitori, ce erau bune vara, stingeau setea trecatorilor. Pe meleagurile austriece, chiar si acestea s-au modernizat.

 Si in Iasi va trebui la un moment dat extins spatiul pietonal, cu posibilitatea inchiderii complete a Bulevardului Stefan cel Mare pentru traficul auto. In zonele centrale, viitorul apartine pietonilor, nu masinilor.

 Alte strazi ce au devenit monopolul pietonilor. Trebuie incurajat micul comert, precum si dezvoltarea de spatii de agrement (terase, restaurante, colturi verzi).

Vedem adesea statui murdarite de pasari. Exista si aici o solutie: acoperirea cu o plasa.

Inclusiv spatiile dintre coloane pot fi acoperite cu plase, pentru a nu permite pasarilor sa isi faca cuiburi (de aici... mizerie si aspect dizgratios).

O solutie simpla si aplicata peste tot impotriva pasarilor (si mizeriei aferente). La fel ca plasele de mai sus, costa mult mai putin decit refacerea permanenta a fatedelor.

Tarabe cu un aspect rustic, placute vederii.

Amenajari ce combina elemente moderne cu un ambient "traditional". Nici nu vreau sa ma gindesc la ce avem in Targul Cucului, pe drumul ce duce spre statia de tramvai (acele tevi aruncate deasupra unor tarabe)!

Ma intreb cit timp mai trebuie sa treaca pentru a renunta si pe melegurile noastre la vechiul tomberon si la maturoi?!

Afisaj civilizat.

 Panouri de informare in zona centrala (din Baden, langa Viena), cu harta si directii bine precizate. Informarea turistului este esentiala intr-un oras cu multe monumente istorice (si nu numai).

 Parcarile subterane reprezinta solutia pentru zonele centrale. Iata una chiar langa Stephansdom, principala biserica din Viena.

 Alta parcare subterana, amenajata intr-o piata centrala a orasului. Un pas mare inainte s-a facut la Iasi, la Palas, speram ca se va termina la un moment dat si parcarea de linga Starea Civila (s-a ratat sansa de a se amenaja una cind s-a renovat Piata Unirii).

 O frumoasa imbinare intre ideea de parcare si spatiu verde (in Baden): exista loc si pentru masini si pentru copaci (protejati prin acele amenajari de roci).

In toate parcurile din Viena, cainii pot fi plimbati doar in lesa. Exista parcuri special amenajate pentru caini, pe cind asa ceva si la noi?

 Ring boulevard, celebru, strajuit de copaci, frumos tunsi (nu masacrati, cum inteleg cei de la spatii verzi din Iasi sa procedeze in fiecare primavara cu arborii).

Un loc mult cautat de turisti, greu de gasit pe la noi. In Parcul Copou s-a amenajat o uratenie din termopan, ce e ca nuca in perete in acel spatiu verde, iar in Parcul Expozitiei localnicii (caci turistii nu stiu) alearga la terasa Vinatorul pentru diverse nevoi! Toaletele ecologice instalate intr-o margine a parcului sunt de nefolosit.

Inchei acesta serie, exprimindu-mi inca o data speranta ca edilii vor arunca un ochi aici si vor imprumuta unele idei. Multe nu sunt costisitoare, trebuie doar vointa si perseverenta in buna aplicare.