Thursday, May 4, 2017

Trei Fantani

Mi-am propus de mult sa ma ocup de o situatie de trafic complicata din Iasi, una care ridica de ani buni probleme intr-o zona circulata din oras: ciudata intersectie Bucium-Poitiers-Trei Fantani. Spun ciudata pentru ca este evident ca nerectificarea - in vremurile cind acest lucru era posibil - traseului acestor strazi face ca astazi sa avem o incurcata situatie. Practic nu putem vorbi aici de o intersectie clasica, in cruce, si pentru asta putem da intr-un fel vina pe autoritatile din perioada comunista, care nu si-au batut capul cu aceasta intersectie, neavind perspectiva si neprivind spre viitor. Pot exemplifica mai jos cu doua extrase din planurile mai vechi ale orasului: in primul, din 1955, se vede cum deja era configurata zona in forma pe care o cunoastem si astazi; in al doilea, din 1972, este trecut pasajul superior Bucium, dar la capatul sau dinspre sud strazile si-au pastrat traseul vechi. O solutie ar fi fost (si inca este) alinierea strazilor, tragerea B-dului Poitiers sau str. Trei Fantani, insa cladirile existente au impedicat sau impiedica acest lucru. Daca autoritatile din perioada comunista nu au facut-o, in vremuri cand nu se tinea cont de dreptul de proprietate, astazi este mult mai dificil.
S-au tot avansat solutii, majoritatea scumpe si cu termen indelungat de punere in practica. Eu voi prezenta acum varianta mai ieftina, menita sa valorifice potentialul de centura ocolitoare al str. Trei Fantani si sa elibereze in parte de trafic intersectia cu probleme.
Daca nu putem alinia strazile si nu avem bani sa ridicam pasaje noi, de ce sa nu cautam o solutie alternativa, prin care sa ”deturnam” o parte din trafic. Cei care cunosc zona stiu ca intre benzinaria OMV si reprezentanta Peugeot exista o strada - figurata si pe planul orasului de pe site-ul Primariei - fara insa a avea un nume clar. Strada duce in spate, spre o serie de hale, dar si spre o cale latarela strazii Trei Fantani. As propune folosirea acestei strazi si a caii pomenite pentru un traseu care sa preia traficul greu (sau usor) spre Tomesti. Pentru largirea sa (actualmente strada are intre 6 si 9 metri), Primaria ar putea negocia cu proprietarii cumpararea unor bucati de teren, mutarea unor garduri si desfiintarea unei hale. Cu o suma decenta se poate amenaja o strada cu o banda pe sens. Singura problema mai serioasa ar fi un stalp de inalta tensiune aflat in preajma traseului. Cum aceasta strada iese in Sos. Bucium in acelasi loc in care iese si strada Visan propun amenajarea aici a unui sens giratoriu, scuarul aflat in zona permite acest lucru.

In concluzie, pentru a fi cit mai clar, traficul ar urma sa se desfasoare astfel:
- traficul spre si dinspre Tomesti, folosind str. Trei Fantani, va fi dirijat pe aceasta noua strada, pornind de la noul giratoriu.
- vechiul traseu (str. Trei Fantani/intersectie Sos. Bucium/Poitiers) va putea fi folosit doar de cei care vor sa mearga spre B-dul Socola/centru, un semn de obligatoriu la dreapta urmind sa fie ”plantat” in acel loc. Nu se va mai permite acces (cu semn de interzicere aferent) dinspre intersectie, in care ar putea fi amenajat un alt sens giratoriu (in orice caz, intersectia ar putea fi mai usor de configurat decat in momentul de fata).
- dupa largirea intersectie si amenajarea giratiei, cei din Visan ar avea acces mai facil in Sos. Bucium.
Toate acestea presupun reabilitarea strazilor de interes, a B-delor Poitiers si Bucium, respectiv a str. Trei Fantani, altfel discutam in van. Astfel s-ar elibera intersectia Poitiers-Bucium de traficul greu spre nord si est, ce si-ar urma calea pe str. Trei Fantani, care ar prelua adecvat rolul de centura ocolitoare.
Astept opinii!







14 comments:

  1. Eu as veni cu o solutie mai simpla in 2 puncte:
    - interzicerea virajului la stanga de pe Socola spre Trei fantani si sa fie posibil urmatoarea strada explicata in articol, si astfel sa se foloseasca mai fluent banda spre Bucium;
    -de pe Poitier sa se permita virajul la stanga cu ambele benzi catre pasajul Socola coroborat cu un cedeaza trecerea a color ce vin dispre Bucium si au verde pentru inainte;

    O alta solutie mai costisitoare ar fi un pasaj suprateran pentru directia pasaj Socola-Bucium cu preluarea a cate o banda pe sens si fluidiza traficul intens care se afla pe aceasta directie, iar celelalte intrari-iesiri din intersectie sa fie reglementare nesemaforizat ci doar prin indicatoare si reguli de circulatie.

    ReplyDelete
    Replies
    1. in discutia de pe Fb am mai propus pentru accesul dinspre Poitiers spre Socola urmatoarele: ”pe ultimii 2-300 m inaintea intersectiei, B-dul Poitiers ar trebui reconfigurat astfel: doar o banda pentru cei ce vin dinspre intersectie, trei benzi pentru cei ce merg spre intersectie, din care doua sa permita virajul la stinga (cu eliminarea acelor popici) si una pentru dreapta, spre Bucium. Repet, doar pentru 2-300 m, dupa care sa se revina la 2 benzi pe sens.”

      Delete
  2. V-as propune ca subiect pentru un articol zona intersectiei de la Tesatura care devine extrem de aglomerata impreuna cu Bld. Primaverii. Eu as veni cu propunerea de introducere a unui sens unic si crearea unui sens giratoriu in intersectia de la CET preluandu-se prin acea zona o parte din trafic.

    ReplyDelete
  3. Inainte de a gasi o solutie pentru intersectia Poitiers-Bucium trebuie gandit ca mijloacele grele de transport sa nu mai intre in oras prin Bucium, asta daca tot vorbiti de viziunea comunista(asa-zis). Sigur dvs. nu stiti ce inseamna asta altfel ati pune altfel problema in gasirea solutiei Poitiers-Bucium. Apoi exista acea varianta cu largirea pasajului si prelungirea pana la OMV, cu iesiri spre TreiFantani si Poitiers, varianta mult mai ieftina si usor realizabila, decat ce propuneti dvs. desi si solutia propusa trebuie luata in considerare din perspectiva dezvoltarii ulterioare a zonei, din ce in ce mai aglomerata.Un lucru e clar, nu are ce cauta traficul greu prin Bucium, unde se circula bara la bara aproape toata ziua si ca pe autostrada dupa ora 9 seara. In ce priveste strada Trei Fantani in nici un caz nu poate fi vorba de centura pentru oras, doar in ce priveste traficul usor, ar face legatura pentru Tomesti-Holboca-Ungheni, fiind, deci varianta usoara de traffic, cea grea fiind pe la intrarea in Paun spre Tomesti, ce am inteles ca deja s-au demarat niste actiuni pentru realizare. Cu o mentiune: Varianta grea Paun-Tomesti trebuie realizata super-profesional nu in bataie de joc, asa ca sa fie, e un traseu greu, dar vitala pentru oras in perspectiva.Totusi o parte a satului va avea de suferit si vor aparea nemultumiri, parerea mea e ca trebuie gasita o alta varianta inainte de Paun si care sa nu travereseze pe cat posibil asezari aglomerate. Acestea sunt solutiile pentru a nu mai exista probleme de trafic pe acesta zona. Deci solutia la intersectia Poitiers-Bucium-Trei Fantani se gaseste la intrarea in oras dinspre partea de sud, traficul greu fiind eliminat, directionat, si circulatia pe aceasta zona va fi mai accesibila dinspre Bucium.
    Si inca ceva, din perspectiva viitorului orasului care se va dezvolta continuu, trebuie inceput realizarea de sosele, strazi, suspendate, cea mai usoara metoda de executare si depasire a problemelor de traffic ce apar la anumite perioade de timp in viata oricarei comunitati.

    ReplyDelete
    Replies
    1. normal ca sunt de acord ca traficul greu nu are ce cauta prin Bucium, insa ce am propus aici ar reprezenta o solutie pina cind se va face o centura adevarata in jurul orasului. Credeti ca vom avea asa ceva in urmatorii 10 ani? Eu unul ma indoiesc.

      Delete
  4. salut, felicitari ca aduci in discutie subiectul, e interesanta propunerea, dar se bate cap in cap ceea ce zici, .... odata zici ca nu poti alinia strada 3 fantani cu poitiers ca sunt 2-3 cladiri (adica negocieri cu 2-3 persoane pt teren cu cladiri), si solutia ta e discutia cu 10+ persoane pentru a transforma un drum probabil privat, intr-unul public ... :) .... trebuie alta solutie in intersectie, probabil noduri rutiere care sa treaca si pe sub pasarela si poate o largire a pasarelei pentru a facilita virajul la dreapta pentru cei care vin dinspre granit.

    ReplyDelete
    Replies
    1. solutia la indemina pentru aliniere ar fi demolarea acelor cladiri. Insa nu sunt chiar niste cladiri minuscule, costurile ar fi mari. In schimb, hala care trebuie demolata pe traseul alternativ nu e atit de semnificativa. Retineti, eu am propus o varianta mai ieftina si mai rapida.

      Delete
  5. Mai exista si o strada care face legatura dintre Trei Fantani si Poitirs, aceasta trece pe sub pasarela si iese pe langa
    Socar direct in Poitirs, Aceasta poate fi swns unic, masinile care vin din Bucium pe prima banda pot merge permanent fara semafo.

    ReplyDelete
  6. Buna ziua, îmi spuneți va rog cum pot intra in posesia hărților din 1972 si 1955 pentru orașul Iași ? Pentru București le-am găsit la liber pe site-ul tramclub, mie mi-ar fi de un real folos. Mulțumesc.

    ReplyDelete
  7. Dar soluții urgente nu sunt... 3 benzi reversibile pe pod între 07
    00.-09:00 si invers între 16
    00.-18:00. ? Intrare in iasi si iesire din iasi cu ajutorul politie locale.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sigur, este si aceasta o varianta, dar greu de respectat de catre soferii nostri nu tocmai atenti la reguli. Politia nu e in stare sa fie prezenta cand sunt ambuteiaje, daramite sa stea aici permanent. Momentan, se incearca cu timpi mai mari la semafor, dar tot sunt nemultumiri, la cei al caror timp s-a redus.

      Delete
  8. Domnule profesor, mai aveti planuri cadastrale vechi ale zonei Manta Rosie-Bularga (in special arealul Mitropolit Varlaam-Sos. Manta Rosie-Cronicar Mustea)?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Scuze pentru raspunsul tardiv. Da, mai sunt planuri, depinde de perioada.

      Delete