Saturday, February 28, 2009

Turism sau cum ajungem la monumentele orasului

Monumentele unui oras sunt o adevarata carte de vizita a acestuia. Manastirile Cetatuia si Galata pot fi asezate in rindul celor mai importante ansambluri arhitectonice cu valoare istorica din Iasi. Ambele sunt situate pe pozitie dominanta fata de oras, pe care il vegheaza. Iar Galata este cea mai veche constructie din Iasi (pentru cei care nu stiu acest lucru), caci biserica Sf. Nicolae Domnesc, ce ar ocupa pe drept aceasta pozitie, nu se mai pastreaza in forma originala (restaurarea lui Lecmte de Nouy a distrus practic biserica lui Stefan cel Mare).
Din pacate nu este usor de ajuns la ele. Turistul care doreste sa le viziteze are o misiune dificila. Semnele care te indruma spre aceste monumente nu sunt vizibile, iar caile de acces se afla intr-o stare aproape dezastruoasa. Cu drumuri ca acestea, pline de gropi si denivelari, sa nu ne asteptam sa crestem numarul turistilor, iar de straini nici nu se pune problema. NIMENI nu va urca pe astfel de drumuri, iar daca o va face o data, a doua oara cu siguranta nu va mai indrazni. Drumul cu piatra cubica ce urca (partial) la cetatuia este ca o carie. La fel drumul spre Breazu.
Am propus ca zona verde de sub Cetatuia si Galata sa fie transformata in parcuri. Inca putin si nu vom mai avea nici un copac acolo.

Pentru starea jalnica in care se afla monumentele orasului, vezi si:

http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/turul-iasului~ni5c25






















No comments:

Post a Comment