Periferie modernă sau doar mahala?

Anumite împrejurări au făcut să vizitez câteva din zonele aflate la marginea orașului, spre Bucium și Galata. Nu mai fusesem de câțiva ani, astfel că am constatat cât de mult a crescut orașul în aceste direcții, an de an adăugându-se case și blocuri noi. Totul însă dă impresia unui haos urbanistic generalizat. Când am spus case și blocuri m-am referit chiar la această nefericită alăturare, case lângă blocuri, fără nici o regulă. Lipsa unui PUG se simte dureros și aici. Fiecare a construit cum și ce a crezut, la ce înălțime a dorit. Case fără nici o sistematizare, unele la stradă, altele în spate, unele printre stâlpii de înaltă tensiune (inclusiv blocuri), aproape peste tot o arhitectură de o calitate îndoielnică. Blocuri fără nici un fel de spațiu verde, doar parcări betonate (în cazurile fericite) de jur împrejur. Infrastructura este defitară, în bună parte străzile fiind niște ulițe acoperite sumar cu piatră, dominate de noroi în sezonul rece. Noroi transportat în oraș pe roțile autoturismelor localnicilor, care nu au alt mijloc de transport pentru a ieși din mocirlă, pardon cartier. Puținele străzi asfaltate sunt distruse de camioanele care duc materiale pentru diversele șantiere din zonă. În rest, în afară de case sau blocuri, nu există nimic, școli, grădinițe, parcuri, nici măcar magazine, infrastructura edilitară rezumându-se la aceste străzi mocirloase. Cu toate acestea se pare că orașul crește în continuare, de vreme ce peste tot se văd lucrări în desfășurare.  

Accesul spre oraș, în special din zona Bucium, reprezintă o mare problemă, dat fiind că tot ce înseamnă locuire în Bârnova, Vișan, Păun, Bucium, Trei Fântâni se blochează spre oraș la intersecția Poitiers/Bucium și pasaj. Cele câteva ieșiri secundare spre Hlincea și Manta Roșie sau Miroslava (pentru Galata) sunt prost accesibile și înguste, străzile de legătură nefiind complet modernizate. Un exemplu la întâmplare: nu pot înțelege de ce Aleea Strugurilor nu a fost asfaltată până la ieșirea în Șos. Voinești, în condițiile în care tot sectorul face parte din municipiul Iași? Nu mai spun că nu toate străzile sunt publice, nici nu știi unde circuli, te trezești blocat de bariere, fundacuri, străzi care nu duc nicăieri, este un amestec demn de țările Americii Latine! Pe multe străzi nu pot intra ambulanțele sau mașinile pompierilor, nu au unde să întoarcă. Legile au fost încălcate cu nonșalanță, nici vorbă de lățimi de 7 metri, dimpotrivă sunt străzi asfaltate care nu au mai mult de 3 metri! Nu există trotuare! Aceste zone au fost uitate aproape complet de către municipalitate și lăsate la cheremul ”dezvoltatorilor” imobiliari, fie că vorbim de persoane individuale sau firme/investitori. Din păcate, se simte acest lucru pe teren. 

Nu am aflat de existența vreunui plan de îmbunătățire a accesului sau de modernizare a zonei din partea municipalității, cu toate că vorbim de părți componente ale orașului Iași, nu neapărat ale comunelor suburbane. Oricum, nu există nici o coordonare între municipalitate și comune. Aceste zone reprezintă o bombă cu ceas, atâta vreme cât dezvoltarea este la întâmplare. Unii oameni se refugiază acolo pentru liniște, spațiu și aer curat, pentru ca să constate la puțină vreme că li se ridică blocuri de 4 etaje în vecinătate, care blocheaza lumina soarelui și aglomerează cartierul. Alții preferă apartamentele ieftine din blocuri, li se promit parcări și spații verzi, pentru ca și ei să afle că la nici 5 metri de bloc se ridică construcții similare.  

Ce se mai poate face? 

1. aprobarea urgentă a PUG-ului, care să prevadă clar limitele de înălțime pentru aceste zone (maxim 2 etaje după umila mea părere, dacă zona este dominată de case). 

2. inițierea unui vast program de modernizare a infrastructurii: străzi lărgite potrivit legii și asfaltate, introducerea de canalizare și iluminat public. În istoria noastră am mai avut cazuri de demolări/mutări de garduri pentru îndreptarea și lărgirea străzilor, nu este ceva neobișnuit. 

3. cumpărarea de terenuri de către municipalitate și amenajarea acolo de grădinițe, mici parcuri, plus oferirea de spații pentru mini-centre comerciale de cartier. 

4. modernizarea căilor de acces secundare către Trei Fântâni, Manta Roșie, Hlincea, Miroslava, pentru a oferi alternative de ieșire din aceste cartiere. 

5. prelungirea pasajului Bucium peste intersecția Trei Fântâni/Poitiers. Mă refer doar la benzile de lângă ax, care ar putea fi prelungite printr-un nou pasaj, care să elimine măcar parțial blocajul de la această intersecție. Aici pot fi folosiți banii pe care Primăria dorește să îi aloce pasajelor inutile din Podul Roș. Ar fi cu mult mai mult folos. 

Realitatea este dură și a o nega înseamnă a nega tuturor locuitorilor orașului Iași o viață mai bună.

O pierdere: apeductul de la Ciric

De ceva vreme, imi propun sa postez cu privire la o pierdere suferita la nivelul patrimoniului local, alta victima a ultimelor decenii haotice la nivel de urbanism sau, pur si simplu, a nepasarii autoritatilor. Este vorba de ceea ce mai supravietuise din vechiul apeduct de la Ciric, care asigura aprovizionarea Casei Apelor de langa turnul Goliei (unde se afla cismeaua) cu apa adusa de dincolo de valea si dealul Ciricului, de la izvoarele de la Aron Voda si de pe valea Sapte Oameni. Ii datoram in primul rand lui Grigore al III-lea Ghica amenajarea acestui sistem care aducea apa in oras si o livra la mai multe cismele, sistem la care au lucrat apoi Constantin si Alexandru Moruzi. Pentru a ajunge la Golia, apa trecea prin Tatarasi printr-o conducta de olane si mai traversa o vale, cea a Cacainei (azi B-dul Tudor Vladimirescu), pe un alt mare si frumos apeduct de piatra, demolat si inlocuit cu Podul de Fier (nume familiar iesenilor) in 1882-1883. Despre toate acestea au scris impatimiti ai domeniului, atat istorici, cat si iubitori ai istoriei, inclusiv subsemnatul.

Orasul Iasi avea in secolul al XVIII-lea nu mai putin de patru apeducte, numite in epoca ”ziduri ale apelor”. Cele mai vechi se aflau la Rapa Mare (azi Rapa Galbena) si Rapa Pevetoaiei (lateral de Facultatea de Teologie), primul disparut intre 1774 si 1789, al doilea surpat cu totul la o ploaie mare in 1837. Podul de Fier a fost demolat dupa ce paraul Cacainei a fost canalizat si dus in subteran (dupa 1911). Din pacate, din singurul apeduct care mai supravietuise la marginea orasului, la Ciric, nu a mai ramas mare lucru. O vizita facuta acum mai bine de o luna la locul respectiv mi-a dezvaluit putinele urme pastrate din vechea amenajare din piatra din acest loc. Se mai vede totodata urma traseului sau la nivelul solului, marcata printr-o ridicatura. Personal, as sustine mai intai realizarea aici a unei cercetari arheologice, pentru ca presupun ca in subsol mai sunt urme ale structurii apeductului, dar si ale tevii de olane. Daca acest lucru s-ar confirma, Primaria ar trebui sa investeasca intr-o reamenajare a locului, cu asigurarea unui acces civilizat (nu o carare ca acum), cu instalarea unor panouri informative, toate acestea ar putea constitui un punct de atractie pentru valea Ciricului. O restaurare a apeductului dupa vechile imagini ar fi deja ideala, insa nu imi fac sperante. De altfel, toata zona merita mai multa atentie, se pot face piste de biciclete pe mal (cu acordul Apelor Romane sau cine gestioneaza), in conditiile in care multi oameni se aventureaza zilnic pe cararile din jurul lacului Venetia si paraului Ciric. Poate mai putem salva ceva din ramasitele ingropate ale acestui apeduct.

Mai jos imagini, in ordine, ale urmelor cartografice ale apeductelor de la Rapa Mare si Rapa Pevetoaiei (1771-1772), respectiv ale celui din vale de Golia (1789). Apoi un plan al traseului apelor de la Aron Voda, Sapte Oameni si Ciric la Casa Apelor (1843), dar si o foto cu apeductul asa cum se prezenta el acum doar cateva decenii (sursa: Peiu, Ostap, Lungul drum al apei), inainte de a fi furat la bucata. In fine, fotografii actuale personale de la locul apeductului.

Aleea Rozelor

 Aleea Rozelor e un bun exemplu de proasta gestiune a unei strazi de cartier din orasul nostru. Mi-am dat din nou seama de acest lucru dupa o traversare a zonei venind dinspre B-dul N. Iorga spre Sos. Nicolina. Nu pot intelege de ce nu se finalizeaza introducerea de sensuri unice in zona, lucru inceput (bine) in sectorul dintre Sos. Nicolina si B-dul Cantemir. Sectorul pe care am trasat sensul unic este imposibil de parcurs de catre pietoni, pur si simplu nu se poate circula decat pe strada! Nici masinile venite pe ambele sensuri nu au mai mult loc, dat fiind ca multe autoturisme sunt parcate si pe o parte si pe alta a strazii! Iar intrarea din spatele restaurantului Cotnari este la noroc, nu au loc doua masini una pe langa alta pe acea ingusta alee! Poate totusi vede cineva si reglementeaza circulatia si isi aduce aminte si de trotuare/pietoni!

 

 

 

Noi descoperiri din 1739 - cel mai vechi plan

Profesorul Laurenţiu Radvan şi doctorul în istorie Mihai Anatolii Ciobanu au reuşit să găsească în arhivele de la Moscova documentul original al celui mai vechi plan cunoscut al capitalei Moldovei, ce datează din 1739. Existenţa acestuia transformă Iaşul în cel mai vechi oraş cartografiat din România: prin comparaţie, pentru Bucureşti, a fost descoperit un plan ce datează abia din anul 1770.

Cei doi cercetători de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi au găsit pentru prima dată planul fortificării oraşului din 1739 publicat în copie într-un tratat de arhitectură militară din 1866. Atunci, aceştia au precizat că el a fost realizat în cadrul ocupaţiei ruse a Iaşilor din toamna anului 1739, după ce feldmareşalul Burkhard Christoph von Münnich poruncise ridicarea unui plan menit să consolideze semnificativ apărarea oraşului, plan pe care ruşii au început să-l pună în aplicare.

Continuarea aici

 

 

Podul de piatra in pericol!

De mai multi ani se trag semnale de alarma cu privire la starea Podului de Piatra din Iasi. Acum doi ani, Radu Mesnita scria despre acest lucru in Ziarul de Iasi. Am trecut acum cateva zile pe langa pod si am constatat ca starea constructiei este una din ce in ce mai proasta, degradarea avansand lent, dar sigur. Picioarele podului sunt din ce in ce mai firave, au aparut fisuri, cad bucati de piatra in rau, ar trebui măcar adunate și puse deoparte pentru folosirea acelorasi materiale la reabilitare.

Vorbim totusi de cel mai vechi pod din oras, oare nu merita putin mai multa atentie? Nu dateaza din vremea lui Constantin Ipsilanti, cum se crede, ci -asa cum a demonstrat profesorul Mircea Ciubotaru pe baza surselor din arhiva- a fost ridicat in anii 1870-1871 in apropierea unor poduri mai vechi (Podul Ipsilant, Podul lui Iancu Bacalu), demolate intre timp.

Primaria a promis pentru 2019 reparatii si o noua expertiza, nu pare sa se fi facut ceva! In plus, podul merita pus altfel in valoare, acum sta doar ca o anexa pietonala a podului modern. Chiar nu se gasesc solutii pentru a-l repara si a-l readuce in atentia publicului, asa cum merita?

Sa intervenim pana cand nu va fi prea tarziu pentru a salva un alt simbol al Iasului!

Podul intr-o fotografie de familie din 1942 identificata pe Facebook (pagina):

Prima aparitie pe un plan a podului (1896)